Stiri

Sturza, INTERZIS la parcarea nouă a lui Șor de la Aeroport

Politică 25.12.2015 12:03 Vizualizări4120
Sturza, INTERZIS la parcarea nouă a lui Șor de la Aeroport Facebook

Candidatul la funcția de premier, Ion Sturza, face haz de faptul că Partidul Democrat își șterge „cu buretele” propria istorie, după ce a aflat că numele său a fost radiat din articolele despre fondatorii partidului de pe site-ul PD.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ion Sturza se referă la politica din R. Moldova, la grija bruscă a celor mai bogați moldoveni pentru cei mai săraci, la cei 34 „new comuniști” (noi comuniști – n.r.) și povestește cum a fost interzis ieri la Aeroport.

Vedeți mai jos mesajul postat astăzi de Ion Sturza pe Facebook:

„Stânga la moldoveni

În folclor, rușii merg cu iapa (calul); în viață, moldovenii – cu stângul (stânga), mai nou cu social-democrația!

Salut abandonarea în masă a liberalismului și conservatorismului celor mai bogați dintre pământeni și trecerea lor de partea clasei muncitoare! Deși, ca să fiu onest, recunosc: Ne veriu (nu cred – n.r.)! Prea multa ață albă în toi de noapte…

Între timp, de fapt, cea mai populară forță în Republica Moldova nu sunt cei 34 „new” comuniști, dar partidul amatorilor de karaoke a neastâmpăratului Renato Usatîi (și măcar de ar fi o glumă…). Unica forță de stânga cu acte în regulă rămâne PSRM a lui Igor Dodon.

Evident că, într-o țară ca Moldova, avem nevoie de o stângă veritabilă, care ar păstori anumite așteptări. Un timp acest lucru l-a făcut destul de bine PCRM. Dar și-a dat duhul în „convulsii” jenante chiar și pentru un deces politic.

P.S. Am aflat că PD m-a „șters” din istorie… Referința la numele meu (recunosc, cam bombastică) a fost scoasă de pe site… Asta e, PD dă cu buretele în propria istorie.

P. S. Ieri am întâlnit copiii la Aeroport și… opa! nu mi s-a permis accesul cu mașina în parcare, cică, e prea grea (una simplă de teren) și ca în parcarea lui Shor au apărut fisuri. Au fost cheltuite 8(!) milioane EURO! Și dă fisuri!?!

O zi bună să aveți!”

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 496 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 31.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri