STUDIU// Procurorii și judecătorii îi FAVORIZEAZĂ pe funcționarii prinși cu MITĂ
2154
unimedia.info Funcționarii publici care sunt învinuiți de acte de corupție sunt scutiți de pedepse penale sau primesc sentințe prea blânde din cauza acțiunilor procurorilor și judecătorilor. La această concluzie au ajuns autorii unui studiu care au analizat toate dosarele de corupție pe care au fost anunțate decizii irevocabile în perioada ianuarie 2010 – iulie 2012.
După ce au fost studiate 198 de dosare penale, s-a constatat că, în 91 la sută din cazuri, procurorii au solicitat instanței de judecată aplicarea anumitor articole din Codul Penal care îi favorizează pe învinuiți. În 81% din dosare inculpații și-au recunoscut vina, astfel fiindu-le redusă o treime din pedeapsă. În alte 9% din cazuri, procurorii au cerut condamnare cu suspendare, iar în 5% din dosare au cerut aplicarea unei pedepse mai blânde în legătură cu anumite circumstanțe excepționale.
Totodată, în 27 la sută din cazuri, instanțele de judecată au dispus eliberarea de răspundere penală a celor cercetați pentru acte de corupție, aceștia fiind sancționați doar administrativ. Amenzile sunt cuprinse între 1 000 și 3 000 de lei. „Nu în toate cazurile instanțele își motivează pe baza căror circumstanțe au ajuns la concluzia că o eventuală corectare a inculpatului este posibilă fără a fi supus răspunderii penale”, se spune în raport. În plus, sancțiunea contravențională aplicată este aceeași, indiferent de mărimea mitei pretinse sau primite de inculpat. „Este sancționat cu o amendă de trei mii de lei și cel care a primit mită de 100 de lei și cel care a primit șase mii de lei sau chiar 4 000 de euro. O asemenea situație nu contribuie la o luptă eficientă cu actele de corupție”, a punctat Raisa Botezatu, autoarea studiului.
Același studiu mai arată că instanțele de judecată aplică, în mare parte, doar amenzi penale inculpaților. În 86% din dosarele examinate de instanța superioară, a fost dispusă achitarea unei amenzi în valoare medie de 11 800 de lei. Închisoare cu suspendare, pe un termen mediu de doi ani, a fost aplicată în 29% din cazuri. Nicio persoană găsită vinovată de instanța superioară nu a fost condamnată la închisoare cu executare reală.
Potrivit raportului, majoritatea infracțiunilor de corupție depistate de organele de drept sunt săvârșite chiar la locul de muncă al funcționarului, în biroul de serviciu. „Corupția este la ea acasă, de parcă luarea de mită face parte din atribuțiile de serviciu ale funcționarului”, constată vicedirectorul Centrului Național Anticorupție, Cristina Cojocaru, autoare a studiului.
În cadrul acestui studiu a fost calculată și valoarea medie a mitei pretinse. Suma depășește 12 mii de lei. „Vedem că decade acel mit vehiculat în societate care spune că sunt condamnați doar cei care au fost prinși cu mită de 100 de lei. Vedem că suma medie este mult mai mare”, a conchis Cristina Cojocaru.
Precizăm că studiul a fost inițiat de către Centrul Național Anticorupție, cu suportul logistic al Curții Supreme de Justiție și a fost finanțat de Uniunea Europeană.
28.06.2024
17:07
20.11.2023
14:28
11.04.2023
12:51
15.03.2023
12:59
23.02.2022
13:12
18.05.2020
17:03
14.04.2017
17:03
08.06.2016
15:51
07.06.2016
10:59
10.12.2015
09:52
14.11.2015
14:30
09.11.2015
13:07
24.08.2026
00:48
24.08.2026
00:17
24.08.2026
00:05
23.08.2026
23:56
23.08.2026
23:11
23.08.2026
22:17
23.08.2026
20:48
23.08.2026
18:23
23.08.2026
17:08
23.08.2026
16:46
23.08.2026
16:37
23.08.2026
16:00
23.08.2026
15:52
23.08.2026
15:48
23.08.2026
15:31
23.08.2026
13:52
23.08.2026
13:15
23.08.2026
13:01
23.08.2026
13:00
23.08.2026
12:38
23.08.2026
12:19
23.08.2026
11:29
23.08.2026
11:09
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
















