Studenții și elevii de top din Moldova vor primi Bursa Președintelui pentru anul 2025-2026
1034
Pentru a susține performanța și meritocrația tinerilor studioși, un număr de 15 studenți din instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic din țară vor beneficia de Bursa Președintelui Republicii Moldova, valabilă în anul de studii 2025-2026. Această hotărâre a fost aprobată astăzi de cabinetul de miniștri.
Astfel, 10 studenți din învățământul superior vor primi lunar bursa Președintelui Republicii Moldova, în valoare de 3.860 de lei. Pe de altă parte, 5 elevi din învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar vor beneficia de o bursă lunară de 2.995 de lei.
Galina Rusu, secretar general în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a declarat: „Prin aprobarea acestei decizii, se accentuează învățarea, creativitatea și inovația studenților din instituții superioare și a elevilor din instituții medii de specialitate, care obțin performanțe academice remarcabile și se implică în activități de cercetare țiintifică și viața socială.”
Aceștia burse au fost destinate studenților din primul ciclu de învățământ superior și elevilor din învățământul profesional tehnic. Ei au obținut în anul anterior o medie a notelor nu mai mică de 9,0 puncte în domenii tehnice, agrar, economic, medical, militar, drept și real. În alte domenii, media a fost de cel puțin 9,5 puncte.
Toți studenții și elevii nominalizați au demonstrat activitate intensă la cercetări științifice. Au participat la conferințe, concursuri, olimpiade naționale și internaționale.
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
13:28
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
08:38
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















