Streleț anunță un program SPECIAL de dezvoltare a Găgăuziei: „Pentru bunăstarea Găgăuziei, este important ca în întreaga țară să fie linişte”
1885
gov.md Autoritățile din Găgăuzia au sărbătorit astăzi „Ziua republicii găgăuze”, la exact 25 de ani de când Găgăuzia a primit statut de autonomie.
Cu această ocazie, la Comrat a fost dezvelită și o placă ce înveșnicește evenimentul, scrisă în limba rusă.
La manifestările dedicate sărbătorii a participat, în premieră, și un oficial de la Chișinău. Este vorba de premierul Valeriu Streleț care a anunțat că Guvernul elaborează acum „un program special de dezvoltare a Găgăuziei”.
„Unul dintre cele mai importante obiective ale Guvernul Republicii Moldova – dezvoltarea regională a Republicii Moldova, inclusiv a Găgăuziei. Considerăm că este important să fie adoptat un program special de dezvoltare a Găgăuziei. În prezent, este în proces de formare Grupul de lucru pentru elaborarea acestui program, cu participarea reprezentanţilor Cancelariei de Stat, ministerelor, Academiei de Științe și a instituţiilor de învăţământ superior. Ne așteptăm la participarea eficientă şi implicarea activă din partea instituţiilor relevante din Găgăuzia”, a declarat Streleț astăzi la Comrat.
Oficialul de la Chișinău a mai îndemnat găgăuzii să-și construiască un viitor în cadrul R. Moldova și să fie atenți la exemplul de azi al Ucrainei.
„Acum 25 de ani, am fost pe punctul unei rupturi. Dar am avut înțelepciunea şi voința de a ne îndepărta de marginea prăpastiei. După câțiva ani, în cadrul câmpului legal, am găsit o soluţie, am adoptat statutul de autonomie a Găgăuziei în componenţa Republicii Moldova. Există politicieni de la Chișinău, care spun: „Multe drepturi s-au conferit”. Există politicieni din Comrat, care cred că: „Puţine drepturi s-au dat”. Opinia mea este următoarea: aceasta este o dispută neproductivă. Nu ar trebui să discutăm despre ea astăzi. Haideţi să începem discuţia despre modul în care putem face mai bună viaţa oamenilor, despre cum să creăm noi locuri de muncă, să majorăm pensiile și salariile, să îmbunătățim situaţia în educație și sănătate, să construim drumuri noi, mai bune, și să le reparăm pe cele vechi, să le asigurăm persoanelor în vârstă o viaţă decentă, iar tinerei generații să-i dăm o șansă pentru un viitor mai bun. Și pe parcurs, noi vom înțelege de ce drepturi şi de câte drepturi este nevoie...”, a spus Valeriu Streleț.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















