Stoltenberg: Războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile, căci Putin încă vrea „întreaga Ucraină”
1455
NATO nu a văzut „niciun indiciu” că obiectivul lui Vladimir Putin de a controla întreaga Ucraină s-a schimbat, deşi Rusia îşi concentrează în prezent asaltul asupra teritoriului din estul ţării, războiul putând dura chiar ani de zile, a declarat, miercuri, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
Adresându-se reporterilor înainte de summitul de la Bruxelles al miniştrilor de Externe ai aliaţilor NATO, Jens Stoltenberg a avertizat, de asemenea, că războiul din Ucraina ar putea dura ani de zile, conform news.ro, care citează CNN.
„Nu am văzut niciun indiciu că preşedintele Putin şi-a schimbat ambiţia de a controla întreaga Ucraină şi, de asemenea, de a rescrie ordinea internaţională, aşa că trebuie să fim pregătiţi pe termen lung”, a spus el.
„Trebuie să fim realişti şi să ne dăm seama că acest lucru poate dura mult timp, multe luni sau chiar ani”, a mai subliniat Stoltenberg.
Miniştrii de Externe ai statelor NATO se reunesc miercuri şi joi pentru a discuta despre suplimentarea sprijinului oferit Ucrainei.
Kievul a cerut tancuri şi avioane de luptă pe lângă sistemele de apărare deja furnizate de Occident.
„Nu voi intra în toate detaliile despre exact ce tip de echipament de armament furnizează aliaţii, dar pot spune că totalitatea acţiunilor este semnificativă şi include unele sisteme mai grele combinate cu sisteme mai uşoare”, a continuat Stoltenberg.
El a avertizat că războiul din Ucraina va avea implicaţii de securitate pe termen lung pentru Europa, indiferent de momentul în care se va termina.
„Am văzut dorinţa preşedintelui Putin de a folosi forţa militară pentru a-şi atinge obiectivele. Şi asta a schimbat realitatea securităţii în Europa pentru mulţi, mulţi ani”, a mai explicat şeful NATO.
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















