Afacerea ECOLOGICĂ de la Trebujeni: Proprietarul NU se plânge de clienți
În timp ce mulți consăteni sunt plecați sau speră să plece peste hotare după câștig, Ștefan Babencu din Trebujeni, Orhei, se încăpățânează să rămână la baștină și să construiască un viitor și pentru cei doi copilași ai săi, crescând o turmă de oi Eco.
Oieritul este poate cea mai veche ocupație a țăranilor moldoveni, clima fiind favorabilă, iar animalele nu foarte pretențioase nici la apă, nici la hrană.
Ștefan Babencu susține că abia de reușește să facă față cererii la produsele lui și se declară mulțumit de investiția sa în 70 de hectare de pământ, închiriat și certificat Eco, și în 32 de ari pentru stână și lăptărie, precum și un mic foișor pentru turiștii așteptați.
De trei ani de când a devenit oier profesional, Ștefan a trecut prin multe, inclusiv un incediu devastator, dar tânărul este optimist, susținut de soția Cristina.
Prea puține sunt fermele de oi certificate Eco în Moldova (doar două-trei), iar cașul de la ferma lui Ștefan este nu doar lipsit de antibiotice și hormoni, ci și foarte-foarte gustos.
Standardele agriculturii Eco interzic aplicarea de rutină a antibioticelor, a hormonilor de creștere, precum și folosirea nutrețurilor genetic modificate.
Duminică, 30 august, Ștefan va deschdie porțile stânei sale pentru prima dată, și asta la propunerea companiei EtnoGastronomica de a promova tânărul fermier și întreprinderea sa și de a oferi consumatorilor interesați o ocazie mai rară de a vizita o fermă Eco cu acte în regulă.
„Vom ține caș pentru participanți, că de altfel ni-l cumpără clienții noștri”, susține Ștefan, în timp ce construiește un cuptoraș pentru plăcinte.
Plăcinte, salate, grătar de legume, toate cu sau împreună cu brânză de oi de la ferma lui Ștefan, vor fi prezentate într-un mini-teatru gastronomic de către organizatoarea evenimentului, nutriționista Tamara Șchiopu, care publică „Rețete și povețe” în Ziarul NAȚIONAL.
Tamara conduce o fermă Eco în Marea Britanie, iar în vizitele sale scurte încearcă să promoveze agricultorii Eco din Moldova, care se află la un început de cale.
Evenimentul este organizat cu ajutorul proiectului de caritate People in Need, www.peopleneed.cz , care susține fermierii Eco din Moldova.
Evenimentul are loc în cadrul Zilelor Diasporei 2015, organizat de Biroul pentru Relații cu Diapora. Moldovenii din diaspora aflați în concediu sunt invitați să participe la eveniment, vizitând un loc pitoresc, cu mâncare bună și tineri pasionați de ceea ce fac acasă.
Tuturor va fi oferit transport gratuit. Participarea la eveniment este posibilă doar prin înregistrare prealabilă. Detalii pe pagina de Facebook a Etno-Gastronomica.
VIDEO, FOTO // A.S.I.C.S., partener al Europeanului de Judo U23: „Le suntem recunoscători și pentru faptul că au oferit burse tinerilor judocani, care în 2025 sperăm că o să-i vedem pe tatami la Campionatul European”
Malul drept al Nistrului, asigurat cu gaze naturale, dar vulnerabil în ceea ce privește acoperirea consumului de energie electrică: Contractul cu MGRES expiră la finele lunii decembrie, iar infrastructura Ucrainei poate fi bombardată oricând de ruși
Premierul Recean, discuții cu reprezentanta UNHCR în R. Moldova: Agenția ONU va susține Guvernul în cazul declanșării unei crize umanitare ce ar putea afecta circa 300 de mii de cetățeni din Transnistria, dacă Rusia îi va lăsa fără gaze