7 aprilie // Soția lui Ion Perju: „Nu știu unde se află”
4460
mesaj.md La mai bine de o săptămână după ce Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat la zece ani de închisoare pentru vătămare corporală gravă soldată cu moartea lui Valeriu Boboc, fostul inspector al Poliției Criminale Ion Perju nu a fost încă găsit de oamenii legii care au pornit abia a doua zi în căutarea lui.
Perju a dispărut cu câteva minute înainte de pronunțarea sentinței prin care a fost condamnat la un deceniu de pușcărie.
„Nu îl invidiez”
Tatăl lui Valeriu Boboc, Victor Boboc, își amintește că se aflau cu toții în coridor, în așteptarea sentinței de judecată.
„Perju vorbea nu știu ce cu avocatul său. La un moment dat, cam cu vreo cinci minute înainte ca judecătorii să iasă și să anunțe sentința, el a plecat. Nu avea cine să îl oprească. Nu era niciun polițist acolo”, ne spune bărbatul care nu exclude că Perju a fost sfătuit chiar de avocat să se facă nevăzut pentru a putea scăpa de pedeapsă.
Totuși, spune Victor Boboc, soarta lui Perju nu este de invidiat. Acesta va trebui să trăiască o viață ascunzându-se.
„Nu știu unde este”
Am încercat să luăm legătura cu avocatul inculpatului, Anatolie Ceachir, dar acesta s-a eschivat să discute cu noi, scuzându-se de câteva ori că este într-o ședință.
În schimb, am reușit să discutăm cu o femeie care a răspuns la numărul de mobil al lui Ion Perju.
Femeia, care a refuzat să ne confirme că este soția fostului polițist, ne-a comunicat că de mai multe zile nu știe unde este Ion Perju.
„Eu nu știu unde este. Nu știu unde se află și vă rog să îmi dați pace. Nu mă mai deranjați”, ne-a răspuns ea iritată.
Țapul ispășitor?
Amintim că fostul poliţist Ion Perju a fost reţinut şi acuzat de moartea lui Valeriu Boboc în aprilie 2010. Acest lucru s-a întâmplat după ce au fost publicate imagini surprinse de camerele de supraveghere de la Guvern din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009.
În video apare un bărbat care îl loveşte cu piciorul pe tânărul protestatar chiar în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
O expertiză efectuată în SUA, la cererea Procuraturii Generale, a demonstrat că individul din imaginile video care îl lovește cu piciorul pe Valeriu Boboc este Ion Perju. După această lovitură, tânărul nu s-a mai mișcat.
Perju a negat din start că ar fi vinovat de moartea lui Valeriu Boboc, precizând că se încearcă să fie scos țap ispășitor.
Același scenariu
Prima instanță a stabilit că polițistul nu se face vinovat de moartea protestatarului, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat la zece ani de pușcărie.
Totuși, la momentul pronunțării sentinței, Perju reușise să dispară. Scenariu care amintește mult de cazul fostului ministru de Interne Gheorghe Papuc, lăsat să plece din sala de judecată, chiar dacă fusese condamnat la patru ani de pușcărie pentru abuz de putere în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009.
La aproape două luni de la pronunțarea sentinței, Papuc nu a fost încă prins de oamenii legii care l-au anunțat în căutare națională.
Interpol a refuzat cererea autorităților de căutare internațională a fostului ministru de Interne, calificând cazul drept unul cu tentă politică, pe motiv că Papuc era funcționar de stat la momentul comiterii infracțiunii.
Ion Perju a început să fie căutat de oamenii legii de a doua zi de la pronunțarea sentinței.
Precizăm că, în pofida faptului că după evenimentele din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 au fost semnalate peste 400 de cazuri de torturare a tinerilor de către oamenii legii, iar peste 25 de polițiști au fost acuzați că ar fi bătut protestatari în comisariate, până în prezent niciunul nu a ajuns după gratii.
16.06.2026
20:51
375
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
529
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
556
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
15.06.2026
20:49
865
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
15.06.2026
16:20
976
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
10:58
897
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
14.06.2026
18:22
1086
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
13.06.2026
21:01
1640
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
12.06.2026
20:51
2165
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
12.06.2026
11:32
2143
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
11.06.2026
20:52
2428
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
16.06.2026
21:27
319
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
361
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
519
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
545
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
637
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
650
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
604
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
848
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
853
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
956
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
928
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
1000
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
986
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
965
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
961
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
955
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
938
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
836
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
872
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
889
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
791
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
1196
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
1084
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1248
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1638
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39



Inapoi














