Sistem național antiplagiat obligatoriu pentru toate tezele de licență și master din universitățile moldovenești
1507
Ministerul Educației și Cercetării elaborează în prezent metodologia de implementare a noului sistem național antiplagiat, care va fi aplicat în toate instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Această inițiativă face parte dintr-un ansamblu mai larg de măsuri dezvoltate de MEC împreună cu universitățile, pentru consolidarea integrității academice și sporirea credibilității diplomelor și a studiilor universitare.
Potrivit noilor reguli, toate tezele de licență și de master vor fi verificate în mod obligatoriu înainte de susținere. Verificarea se va face cu ajutorul platformei Sistemantiplagiat.ro, un instrument digital care compară textele și identifică eventuale similitudini cu alte lucrări sau surse existente în baze de date academice și pe internet, semnalând astfel posibile abateri.
După introducerea în uz a softului, verificarea lucrărilor la antiplagiat va deveni o etapă standard și obligatorie în procesul de elaborare, dar și în cel de evaluare a tezelor. Într-o primă fază, fiecare student va primi, înainte de depunerea finală a tezei, un raport de similitudine pentru a putea corecta problemele de citare, de parafrazare sau de indicare a surselor. Ulterior, după depunerea lucrării, aceasta va fi analizată atât în limba în care a fost redactată teza (română sau rusă), cât și în limba engleză. Astfel vor putea fi depistate inclusiv traducerile fără menționarea sursei, precum și preluările din alte limbi.
„Rapoartele generate nu sunt interpretate automat. Ele sunt analizate de conducătorul de teză, care emite o decizie argumentată privind originalitatea lucrării. În situațiile în care sunt depășite anumite praguri tehnice sau apar suspiciuni, analiza este realizată suplimentar de o comisie formată din trei cadre didactice”, menționează Adriana Cazacu, secretar de stat la MEC.
Rapoartele de similitudine includ mai mulți indicatori tehnici. Printre aceștia se numără coeficienții de similitudine, sursele identificate și eventuale avertismente tehnice. MEC subliniază că acești indicatori nu echivalează în mod automat cu existența plagiatului, ci reprezintă doar un semnal că lucrarea trebuie examinată mai atent. În consecință, decizia finală se ia în urma unei analize calitative, care ține cont de context, de modul în care sunt citate sursele și de contribuția intelectuală reală a autorului.
„Utilizarea instrumentelor de inteligență artificială este permisă în activitatea academică, dar trebuie să fie transparentă și responsabilă. Studenții sunt obligați să declare utilizarea acestor instrumente atunci când aceasta depășește funcțiile auxiliare, cum ar fi corectarea lingvistică sau formatarea. Generarea conținutului fără o contribuție proprie semnificativă este incompatibilă cu normele de integritate academică”, a mai spus Adriana Cazacu.
Vor fi admise la susținerea finală, în fața comisiei de examene, doar lucrările care vor parcurge toate etapele de verificare în sistemul antiplagiat și vor avea o rezoluție corespunzătoare emisă de persoanele responsabile. Fără aceste etape obligatorii, tezele nu vor putea fi prezentate în sesiunea de evaluare finală.
Ministerul evidențiază că sistemul antiplagiat este un instrument de sprijin pentru mediul academic. El completează, dar nu înlocuiește evaluarea realizată de cadrele didactice, care rămân responsabile de aprecierea calității și originalității. Totodată, instituțiile de învățământ superior vor avea obligația să informeze studenții cu privire la modul de desfășurare a verificărilor, la drepturile de care dispun și la felul în care sunt utilizate și stocate datele lor personale în cadrul acestor proceduri.
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
15:33
06.10.2026
15:27
06.10.2026
15:09
06.10.2026
15:05
06.10.2026
14:27
06.10.2026
14:25
06.10.2026
14:08
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
15:33
06.10.2026
15:27
06.10.2026
15:10
06.10.2026
15:09
06.10.2026
15:05
06.10.2026
14:27
06.10.2026
14:25
06.10.2026
14:08
06.10.2026
13:58
06.10.2026
13:51
06.10.2026
13:46
06.10.2026
13:41
06.10.2026
13:36
06.10.2026
13:33
06.10.2026
13:06
06.10.2026
12:38
06.10.2026
12:06
06.10.2026
11:32
06.10.2026
11:28
06.10.2026
10:52
06.10.2026
10:44
06.10.2026
10:43
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
















