SINUCIDERE // De ce își pun moldovenii ȘTREANGUL în gât
4359
Sursa: stiri.ph Limite // O dată la două zile, un moldovean sau doi încearcă să își ia zilele, numai în capitală. Cea mai frecventă „opțiune” sunt medicamentele, spun medicii, iar în multe cazuri, intervenția lor este prea târzie
Sărăcia, nefericirea și viața mizerabilă îi aduc pe moldoveni în pragul disperării, iar de aici până la a-și pune ștreangul în gât nu este decât un singur pas. Psihologii avertizează că numărul tentativelor de suicid este în creștere de la o lună la alta atât în rândul minorilor, cât și al celor trecuți de 40 de ani. O încercare trebuie să semnaleze o problemă, iar societatea trebuie să reacționeze la aceasta, mai spun specialiștii. Pe de altă parte, studiile arată că, în majoritatea cazurilor, o primă tentativă o va aduce și pe a doua, iar gândul negru odată implantat în subconștient va da roade.
Și-a dat foc din disperare
La mijlocul lunii aprilie, o femeie de 46 de ani din localitatea Colonița, pe nume Vera Borisenco, își turna peste ea o canistră de benzină. S-a izolat în grădina casei și s-a autoincendiat în semn de protest. A vrut să își ia zilele, pentru că a rămas fără casă, pe care i-a fost aplicat sechestru de către un executor judecătoresc. Chiar în timp ce omul legii îi aplica sigiliul pe locuință, din cauza unei datorii pe care o avea femeia la bancă, aceasta a plecat în grădină și și-a dat foc. Din fericire, un polițist care a venit la fața locului a reușit să o salveze, însă femeia a rămas cu arsuri pe mai mult de 50% din suprafața corpului și cu toate organele interne afectate. „În momentul în care executorul judecătoresc a adus la cunoștință decizia irevocabilă a instanței de judecată, pentru a trece bunul în posesia creditorului, doamna s-a autoincendiat. Totuși, i s-a acordat primul ajutor medical și am solicitat ambulanța”, a declarat atunci pentru presă inspectorul de poliție Alexandru Pânzari.
„A fost un strigăt la cer”
Datoria femeii se ridică acum la zeci de mii de euro. Primarul de Colonița, Angela Zaporojan, a fost prietenă și colegă de clasă cu Vera Borisenco și spune că o cunoaște foarte bine. „Noi îi spuneam Maricica, pentru că era o fire foarte veselă. Și-a ridicat singură casa și copiii, ei sunt tot ce are ea. Vă imaginați, să vă rămână ambii copii pe drumuri, cu nepoțeii mici?”, se întreabă retoric primarul. „A fost un semn de disperare, un strigăt la cer”, a explicat Zaporojan. Primarul spune că femeia nu are nicio legătură cu banii, întrucât fiul ei a început o afacere cu un „șmecher”, iar dânsa s-a văzut prinsă la mijloc. „Probabil, casa ei era scrisă pe fecior, nu știu… Pur și simplu nu i-a mers în viață. În sat se colectează acum bani pentru ea. Trebuie să o ajutăm… O colegă de-a noastră a mers în vizită la spital și ne-a spus că ea este conștientă și că întreabă dacă nu cumva avem vreun loc în cămin, ca să o primim. Sărmana de ea nu are acum unde trage dacă se externează din spital…”, a încheiat primarul. Potrivit lui Zaporojan, femeia va mai rămâne sub supravegherea medicilor încă două luni, iar săptămâna aceasta ea a suferit o intervenție chirurgicală.
Primul ajutor este esențial
Doamna Ala Juieva este medic la Spitalul de Urgență de aproape 35 de ani. A fost solicitată de zeci de mii de ori ca să acorde primul ajutor medical în cazurile de tentativă de suicid. În toți anii săi de lucru „la salvare”, cum spune ea, a văzut de toate: de la oameni care au încercat să bea toate pastilele din casă și până la cei care și-au produs răni grave pe corp sau chiar s-au incendiat. Nu se implică prea mult în „cazuri” și nu le ia personal: doar acordă primul ajutor necesar, iar adevăratele bătăi de cap le revin ulterior medicilor de la instituțiile specializate. „Ajutorul medical îl acordăm la toți în egală măsură. După ce ne facem meseria acasă la pacient, anunțăm imediat poliția. Dacă e vorba de intoxicații, spălăm stomacul bolnavului, dacă s-a tăiat cu ceva – oprim hemoragia ș.a.m.d. Depinde de caz. Facem totul repede, pentru ca să le salvăm viața, apoi îi ducem la Spitalul „Sfânta Treime”. Acolo de ei se ocupă psihologii”, explică specialistul. Din practica anilor ei, a înțeles un singur lucru: oamenii nu își apreciază viața. „Înainte de a decide să îți pui capăt zilelor, trebuie să te gândești bine. Orice problemă are o soluție. Din păcate, oamenii se grăbesc să găsească o ieșire din situație aici și acum”, povestește Ala Juieva.
Persoanele de vârsta a treia, în grupul de risc
Grija pentru persoanele care au vrut să își ia zilele cade pe umerii psihologilor. Fie că sunt plătiți de stat și acordă ajutorul necesar indicat la Spitalul de Psihiatrie, fie că au cabinete personale, psihologii încearcă să pună cap la cap gânduri și stări ca să obțină diagnoze și să dea tratamente. Aceștia spun însă că încercările de sinucidere nu sunt dese doar în rândul tinerilor. Medicii de la Urgență sunt solicitați în case unde locuiesc bărbați și femei cu vârste între 40 și 60 de ani. „Este vorba despre criza de la mijlocul vieții, un fenomen comun cu care se confruntă mai toate persoanele la această vârstă. Simptomele pot fi provocate de datorii, divorț, vreun deces în familie etc.”, explică psihologul Rodica Rudei. Specialistul mai spune că deciziile sunt luate repede și pe negândite. Însă, înainte de a trece la acțiune, fiecare persoană transmite anumite semnale. „Este vorba de trăirea unui sentiment de nefericire, dorința de a trăi o aventură sau de a face ceva diferit, simptome de anxietate și depresie, orientarea spre Dumnezeu și religie, reflecții profunde asupra morții, meditații asupra tinereții, dar și sentimentul că actualul loc de muncă este unul plictisitor”, mai spune Rodica Rudei. Este important ca rudele să „citească” aceste simptome și să acționeze. Din păcate, însă, prea puțini le acordă atenție, iar unii moldoveni se gândesc tot mai des la moarte ca la o soluție”, concluzionează psihologul.
În primele patru luni ale anului 2014, 60 de locuitori ai municipiului Chișinău au vrut să își încheie socotelile cu viața. Dintre ei, 18 sunt bărbați, iar restul femei. Cele mai dese cazuri sunt încercările de a se sinucide cu medicamente.
Din 60 de tentative făcute în 2014,
-46 au fost cu medicamente
-10 cu obiecte ascuțite
-două încercări de spânzurare
-un caz de autoincendiere
-un caz de intoxicare cu gaz natural
11.01.2019
19:30
3993
Motivul CUTREMURĂTOR pentru care o fetiță de zece ani s-a sinucis
06.12.2018
18:02
4171
S-a sinucis în ziua în care a divorțat
14.11.2018
08:00
12459
Cum s-a sinucis Veronica Micle, marea iubire a lui Mihai Eminescu
02.11.2018
17:02
4135
Un model care a prezentat pentru Cătălin Botezatu s-a sinucis. Avea doar 24 de ani
17.09.2018
19:02
3769
Drama vieţii lui Codin Maticiuc: „Nu voi avea niciodată o fată ca ea căci ...”
08.08.2018
09:02
2976
Zombie Boy s-a sinucis. „Trebuie să ne salvăm unii pe ceilalţi“
31.07.2018
18:00
2085
Belgia, scene cutremurătoare. S-a aruncat în aer
14.07.2018
15:30
3482
Dramă în lumea mondenă: S-a sinucis!
08.07.2018
14:03
2568
Din 1,2 milioane de dolari, lasă soţiei doar CÂTEVA BILETE DE AVION, deşi celebrul chef ERA NEBUN DUPĂ EA
18.05.2018
11:01
3311
Cocarda imperialismului VELICORUS afişată sfidător la Bucureşti şi Chişinău de ziua Europei
26.04.2018
18:05
2499
Imaginea care a emoționat SUA. Motivul pentru care 13 TIR-uri au staționat sub această pasarelă, la ordinul poliției
03.04.2018
07:42
2815
S-au sărutat, s-au luat de mână și au sărit în fața trenului
17.06.2026
20:40
315
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
362
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
17.06.2026
15:47
348
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
17.06.2026
14:22
432
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
17.06.2026
13:41
480
Chișinău deschide calea zborurilor directe spre Regatul Arabiei Saudite: Guvernul dă start negocierilor pentru un nou acord aerian
17.06.2026
13:24
431
Guvernul aliniază la normele UE regulile pentru punerea pe piață a recipientelor simple sub presiune
17.06.2026
13:22
488
Guvernul taie birocrația pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și stimularea investițiilor în energie regenerabilă
17.06.2026
13:12
552
Moldova își formează nucleul de experți în proiectarea Caselor Pasive: 20 de specialiști instruiți, 15 certificați internațional pentru clădiri ultra-eficiente energetic
17.06.2026
12:37
501
Maia Sandu merge la Bruxelles pentru summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană privind aderarea la UE
17.06.2026
12:29
397
USM formează practicieni în industriile creative: 107 studenți au absolvit „Multimedia Production Bootcamp” susținut de MEC
17.06.2026
12:03
510
Republica Moldova pornește primul inventar forestier național: imagine clară asupra pădurilor și gestionării lor durabile
17.06.2026
11:57
456
Guvernul extinde atribuțiile mediatorilor comunitari pentru romi și lansează formarea profesională continuă
17.06.2026
11:18
617
Guvernul întărește lupta împotriva spălării banilor: instrucție unică și rol extins pentru SPCSB în supravegherea sistemului financiar
17.06.2026
09:39
520
Falsă clarvăzătoare din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce a înșelat două femei prin „ritualuri și farmece”: prejudiciu de peste jumătate de milion de lei
544
Guvernul lansează consultări publice pentru pachetul legislativ care impulsionează economia digitală și comerțul electronic în Republica Moldova
17.06.2026
08:13
497
Horoscopul zilei 17.06.2026
16.06.2026
21:27
687
Ziua Antreprenorului 2026: bilanțul proiectului „UE pentru IMM-uri” – 377 de afaceri sprijinite, peste 5 600 de locuri de muncă și noi instrumente de finanțare pentru antreprenorii din Moldova
16.06.2026
20:51
644
Miercuri, 17 iunie 2026: vreme mai caldă și instabilă în Republica Moldova
16.06.2026
17:05
812
MEC pregătește directorii de școli și grădinițe pentru management performant în educația multilingvă prin Școala de vară
16.06.2026
14:32
883
Bazinul de înot al USM, modernizat cu sprijinul Ministerului Educației, redeschis pentru studenți și publicul larg în centrul Chișinăului
16.06.2026
09:51
965
Ministerul Energiei prezintă rezultatele record ale Moldelectrica în 2025: profit, investiții majore și fiabilitate ridicată a sistemului energetic
16.06.2026
09:26
951
Tânăr de 23 de ani din Chișinău, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul mamei sale profesoare
16.06.2026
08:14
876
Horoscopul zilei 16.06.2026
16.06.2026
00:12
1283
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
1235
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Moldova marchează Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Secetei: investiții și măsuri pentru protejarea solului și a apei
MEC dă startul înscrierilor la repartizarea 2026: tinerii profesori pot depune dosarele între 1 și 15 iulie și primi indemnizații de până la 375 de mii de lei
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.37
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














