Stiri

Simona Halep, CAMPIOANĂ la Madrid. Al câtălea trofeu al carierei îl câștigă

Sport 08.05.2016 12:32 Vizualizări3159
Simona Halep, CAMPIOANĂ la Madrid. Al câtălea trofeu al carierei îl câștigă Fanatik

Simona Halep, ocupanta locului şapte în clasamentul WTA, a câştigat, sâmbătă, scor 6-2, 6-4, meciul jucat în finala turneului WTA de la Madrid cu Dominika Cibulkova (Slovacia, 38 WTA) şi a câştigat primul trofeu din acest an şi al 12-lea al carierei.

Primul set a fost dominat categorit de Simona, care a început bine şi a câştigat pe serviciul adversarei. Până în gameul şase al setului s-a mers cap la cap, fiecare jucătoare reuşind să-şi câştige punctele pe propriul serviciu. Halep a reuşit încă un break, iar tabela indica scorul de 4-1 pentru constănţeancă. În final, românca de 24 de ani şi-a adjudecate setul, scor 6-2.

Actul secund a fost mai echilibrat, chiar dacă Simona a reuşit, din nou, breakul în debut. Din acel moment, niciuna dintre jucătoare n-a mai reuşit să câştige contra serviciului. S-a mers cap la cap, iar Simona s-a văzut nevoită să servească pentru a câştiga trofeul. În cele din urmă, Halep a câştigat, scor 6-4, setul secund şi şi-a adjudecat al 12-lea trofeu al carierei, scrie Mediafax.

Turneul WTA de la Madrid este dotat cu premii totale în valoare de 4.771.360 de euro. Simona Halep a bifat o finală la Madrid, în 2014, pierdută în faţa Mariei Şarapova. Anul trecut a fost eliminată în primul tur, astfel încât românca a recuperat 1000 de puncte în clasament.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 25.10.2026 25.10.2026 12:42 676 Horoscopul zilei 25.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 25.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri