Șeful „Moldova Gaz” se JUSTIFICĂ în fața lui Rogozin
3170
După ce a fost apostrofat de vicepremierul rus Dmitri Rogozin pentru că angajații și conducerea „Moldova Gaz” ar fi participat la mitingul proeuropean de duminică din Piața Marii Adunări Naționale, directorul instituții în care concernul rus „Gazprom” deține 50 % din acțiuni, Alexandr Gusev se grăbește să dezmintă aceste acuzații.
„Moldova Gaz” a emis astăzi un comunicat de presă prin care neagă informaţiile apărute în presă privind implicarea întreprinderii şi a colaboratorilor săi în acţiunea de susţinere a integrării europene a R. Moldova care a avut loc pe 3 noiembrie.
„SA „Moldova Gaz” este o societate comercială fondată în scopul furnizării, distribuției și tranzitării gazelor naturale către consumatorii săi, prin urmare nu face politică”, se arată în comunicatul instituției.
Amintim că, recent, Rogozin și-a exprimat nedumerirea pe profilul său de pe o rețea de socializare vizavi de participarea angajaților „Moldova Gaz” la mitingul din 3 noiembrie de la Chișinău.
„Reprezentantul „Gazprom” din Chișinău participă activ la organizarea mitingului „Pro Europa”. Ai cui sunteți?”, se întreba Rogozin.
Potrivit portalului kmmersant.md, comentariul lui Rogozin ar putea fi urmat de destituirea lui Gusev de la conducerea „Moldova Gaz”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:23
05.11.2026
13:19
05.11.2026
13:02
05.11.2026
13:00
05.11.2026
12:57
05.11.2026
12:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane

















