22:13:25 15.08.2025
Stiri

Rusia își extinde controlul în Donețk: Avans rapid și evacuări în zece localități strategice

Actualitate 13.08.2025 18:36 Vizualizări773
Rusia își extinde controlul în Donețk: Avans rapid și evacuări în zece localități strategice

Miercuri, Rusia a anunțat cucerirea a două localități în estul Ucrainei, într-o zonă strategică unde Moscova a avansat rapid în ultimele zile, prevestind posibilitatea unei penetrări de amploare. Guvernatorul regiunii Donețk a emis un ordin de evacuare pentru zece localități.

Ministerul rus al Apărării a comunicat că trupele rusești au preluat controlul asupra satelor Nîkanorivka și Suvorove, aflate la sud-est de Dobropillea, în regiunea Donețk. Aceste două sate sunt la doar câțiva kilometri sud de locul unde trupele ruse au făcut o avan¬sare rapidă, după cum au confirmat marți atât armata ucraineană, cât și observatori militari din Ucraina.

Un site de analiză militară, DeepState, al armatei ucrainene, a publicat o hartă care indică un culoar îngust sub control rusesc în zonă. Acesta amenință Dobropillea, amplasat la nord-vest de Pokrovsk, un oraș minier și epicentru al confruntărilor armate. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a confirmat că trupele ruse au avansat circa zece kilometri în acest sector. Totuși, a minimizat puterea lor, spunând că sunt doar infanteriști fără echipamente grele, care vor fi ”distruși” în curând.

ZECE LOCALITĂȚI EVACUATE

Guvernatorul Donețk, Vadîm Filașkin, a ordonat "evacuarea obligatorie a familiilor cu copii" din zece localități, inclusiv din orășelul Bilozerske. Potrivit guvernatorului, în zonă sunt încă aproximativ 1.150 de copii. Trupele ucrainene, inferioare numeric și mai slab echipate, se află în defensivă de luni de zile, mai ales în regiunea Donețk, prioritară pentru Moscova, care a revendicat anexarea acestei regiuni ucrainene.

Aceste avansuri ridică perspectiva unei străpungeri pentru Kremlin, înaintea unui summit așteptat între Vladimir Putin și omologul său american în Alaska, pentru a discuta o posibilă soluție a conflictului. Washington a menționat ca opțiune un ”schimb de teritorii”, fără a da detalii, însă Kievul și aliații săi din Europa resping această propunere americană.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte