Rusia așteaptă Ucraina să-i accepte cererile. Kremlin: „Să înțeleagă situația reală care există”
2334
Profimedia Images Rusia așteaptă ca Ucraina să-i accepte solicitările și să înțeleagă situația reală, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției TASS.
„Moscova așteaptă Kievul să accepte cererile Moscovei și să înțeleagă situația de facto, situația reală care există”, a spus Dmitri Peskov.
Agația TASS a făcut trimitere și la remarcile fostului secretar de stat american Kenry Kissinger, care au fost criticate la Kiev. Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a spus că propunerea unor parteneri occidentali de a face concesii teritoriale este un „cuțit înfipt în spate” pentru Kiev.
Vorbind despre acest lucru, Peskov a declarat: „Acestea nu sunt concesii teritoriale”.
„Kievul trebuie să recunoască situația de facto și să o evalueze cumpătat”, a mai spus Peskov, citat de Agerpres.
Fostul secretar de stat american Henry Kissinger, veteran al diplomației SUA, a îndemnat Occidentul să nu mai încerce să provoace o înfrângere zdrobitoare a forțelor Rusiei în Ucraina, avertizând că ar avea consecințe dezastruoase pentru stabilitatea pe termen lung a Europei.
El a mai spus că în urma negocierilor dintre ruși și ucraineni, care ar trebui să înceapă în următoarele două luni, linia de demarcație ar trebui să fie „ideal” o întoarcere la „status-quo-ul de dinainte” de război.
Declarațiile sale au atras reacția lui Volodimir Zelenski: „Rusia a făcut toate acestea în Europa, dar, totuşi, la Davos, de exemplu, domnul Kissinger iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei, ca să nu existe o înstrăinare a Rusiei de Europa”, a adăugat liderul de la Kiev.
08.10.2026
05:27
08.10.2026
03:19
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
08.10.2026
05:27
08.10.2026
03:19
08.10.2026
02:37
08.10.2026
02:03
08.10.2026
01:23
08.10.2026
01:10
08.10.2026
00:19
07.10.2026
23:34
07.10.2026
23:22
07.10.2026
22:57
07.10.2026
22:21
07.10.2026
21:12
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Medicina legală din Republica Moldova marchează 75 de ani de expertiză în sprijinul justiției și al drepturilor omului
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ziua națională a ambulanței: peste 4 800 de oameni asigură, zi și noapte, intervențiile medicale de urgență
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul















