11:27:29 25.04.2024
Stiri

Rupem BARIERELE? România își dorește spațiu audiovizual comun cu R. Moldova: „Acces reciproc, liber şi gratuit”

Știri 26.11.2015 15:29 Vizualizări1717 Autor: Ziarul National


Rupem BARIERELE? România își dorește spațiu audiovizual comun cu R. Moldova: „Acces reciproc, liber şi gratuit” bzi.ro
Dan Stoenescu

România vrea să rupă toate barierele comunicaţionale în relaţia cu Republica Moldova, prin crearea un spaţiu audiovizual comun.

Declaraţia a fost făcută la RFI de noul ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Dan Stoenescu.

„Republica Moldova este un stat vecin cu care împărtăşim aceeaşi istorie, aceeaşi limbă şi aceeaşi cultură. În acest sens, vom încerca să rupem toate barierele comunicaţionale dintre noi şi vom iniţia demersuri privind instituirea unui spaţiu comunicaţional comun între România şi Republica Moldova, astfel încât instituţiile audiovizualului din România şi din Republica Moldova să aibă acces reciproc, liber şi gratuit. Dorim să creăm un spaţiu în care vorbitorii de limbă română de pe ambele maluri ale Prutului să se simtă liberi, acasă, în propria lor limbă”, a declarat ministrul pentru sursa citată.

Dan Stoenescu explică ce ar presupune un spaţiu audiovizual comun: „Prin spaţiu audiovizual comun mă refer la faptul că atât românii din Republica Moldova, cât şi românii din România trebuie să aibă acces la canale de televiziune în limba română şi la posturi de radio în limba română. Din păcate, presa de limba română întâmpină probleme în Republica Moldova şi numai prin ruperea barierelor la nivel audiovizual putem impulsiona prezenţa culturii române şi identităţii naţionale în Republica Moldova. De asemenea, este foarte important ca şi românii din România să aibă acces la ştiri, la informaţii, despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Numai prin schimbul de informaţii, acces la spaţiul audiovizual comun, putem să ne apropiem, având în vedere că avem aceeaşi limbă, aceeaşi cultură, suntem două state, o singură naţiune”.

Ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni precizează că spaţiul audiovizual comun se poate realiza „prin discuţii la nivelul Consiliului Naţional al Audiovizualului, prin prezenţa canalelor româneşti în Republica Moldova, prin deschiderea unor staţii locale de radio şi de televiziune româneşti în Republica Moldova, dar şi moldoveneşti în România”.

„Trebuie să creăm un spaţiu liber, comun, după modelul Uniunii Europene”, a concluzionat ministrul Dan Stoenescu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md