România a rămas FĂRĂ PRIM-MINISTRU. Ponta s-a AUTOSUSPENDAT din funcție
Premierul României, Victor Ponta, a ales să se autosuspende din funcţie, după operaţia la genunchi pe care a făcut-o în Turcia. Anunţul a fost făcut chiar de şeful Guvernului, duminică, pe pagina sa de Facebook.
Şeful Executivului spune că se autosuspendă din funcţie începând de vineri, 19 iunie, pentru o perioadă de 28 de zile, şi îi solicită preşedintelui să îl pună interimar pe Gabriel Oprea.
Ponta a luat decizia vineri, dar a publicat-o abia azi.
Premierul spune că solicitarea o va trimite mâine şefului statului.
Potrivit legii, preşedintele nu este obligat să pună în funcţie persoana pe care o recomandă premierul, ci poate alege el persoana care să îi ţină locul prim-ministrului.
Premierul Victor Ponta va fi externat astăzi din clinica din Turcia, dar nu poate să se întoarcă încă în România, pentru că va fi ţinut sub supravegherea medicilor timp de o săptămână.
Premierul este internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde a fost operat luni la genunchiul stâng, după o accidentare la un meci de baschet.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski