15:31:46 29.03.2024
Stiri

La COMANDĂ // Rogozin și Dodon au fost ÎNCÂNTAȚI de rezultatele SONDAJULUI

Politică 24.04.2014 12:29 Vizualizări2038 Autor: Ziarul National
La COMANDĂ // Rogozin și Dodon au fost ÎNCÂNTAȚI de rezultatele SONDAJULUI


Vicepremierul rus Dmitri Rogozin și socialistul Igor Dodon sunt singurii politicieni care au salutat rezultatele sondajului dar publicității ieri de către necunoscuții de la Fondul Opiniei Publice (FOB).

Rogozin s-a grăbit să publice pe pagina sa de Facebook rezultatele sondajului, cu mențiunea că „majoritatea moldovenilor văd R. Moldova lângă Federația Rusă și nu în Uniunea Europeană. Și asta fără a lua în calcul Transnistria (potrivit FOB 61% din respondenți vor în Uniunea Vamală și 37% - UE n.r)”.

De partea cealaltă, un site care ar fi patronat de Dodon a menționat că „Socialiștii lui Igor Dodon vor juca un rol decisiv în formarea viitoarei majorități parlamentare (PSRM a fost creditat de FOB cu 6,5% din cei deciși cu cine vor vota - n.r.)”. Mai mult, Dodon s-a grăbit să plătească un material publicitar la o televiziune, în care prezintă rezultatele date publicității de FOB.

Un comentariu vizavi de sondajul realizat de FOB a fost oferit de sociologul Doru Petruți, care este și directorul IMAS. „După avalanşa de sondaje din 2010, am promis că nu voi mai comenta sondajele realizate de alte companii şi că nu vom mai participa la licitaţii pentru studii politice derulate în R. Moldova. Vă rog să îmi permiteţi să îmi încalc promisiunea privind reacţia pe marginea sondajelor făcute publice ieri şi azi. PSRM - 6.5% (sondajul de ieri), în condiţiile în care pragul electoral este de 6.0%. Desigur, premiera asta e finanţată de Igor Dodon care a plătit şi publicarea rezultatului la Pro TV, înainte de principalul jurnal al zilei. PCRM – 24.3% (sondajul de azi). Desigur, o altă premieră, voturile partidelor de dreapta depăşesc pe cele ale PCRM (care or fi realizările Guvernării actuale ce au determinat o scădere semnificativă a PCRM!?).

Cu o pseudo-asociaţie a sociologilor şi demografilor cu prestaţii certate cu rigorile elementare de sociologie, cu o industrie ce nu doreşte să-şi promoveze în mod transparent domeniul de activitate, ce nu doreşte să îşi evalueze prestaţiile..., iată suficiente motive de a nu asocia nici numele meu, nici al IMAS, lângă niciun alt nume ce acţionează pe piaţa R. Moldova pe domeniul sondajelor, cercetărilor”, a scris Petruți pe pagina sa de Facebook.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md