06:16:48 20.04.2024
Stiri

Au IMPRESIONAT italienii. Cu ce s-au făcut remarcați moldovenii de la Roma

Moldovenii în lume 21.05.2015 08:45 Vizualizări2302 Autor: Victoria Bortă
Au IMPRESIONAT italienii. Cu ce s-au făcut remarcați moldovenii de la Roma stelastingaci.com


Bucate tradiționale, lucrări ale meşterilor populari, cărţi pentru copii, literatură religioasă, toate au fost prezentate de conaţionalii noştri în cadrul „Sărbătorii Popoarelor’’ (Festa dei Popoli), desfășurată în Piaţa San Giovanni in Laterano din Roma, Italia.

„Datorită Domniilor Voastre, Casa Mare a Moldovei a fost cea mai frumoasă, iar sarmalele și plăcintele cele mai gustoase”, a menționat pe blogul său ambasadoarea Republicii Moldova la Roma, Stela Stângaci.

La eveniment au participat asociațiile „A casa”, „Assomoldave”, ansamblul etnico-folcloric „Arţăraş”, formația „Hora Moldovei”, excepționala vioristă Tatiana Iațco, artizani, cateringul „Albinuța” și alți reprezentanți ai comunității.

Tradiţionala întâlnire a popoarelor a avut ca temă în acest an „Biserica fără frontiere”.

Evenimentul doreşte să celebreze importanţa ecleziastică şi socială a prezenţei comunităţilor de migranţi în Dieceza Romei.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md