Reforme și investiții în învățământul profesional tehnic, discutate la Săptămâna Educației în Republica Moldova
1625
În cadrul Săptămânii Educației, cadre didactice, experți naționali și internaționali, elevi, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și ai mediului economic au participat la evenimentul „Învățământ Profesional Tehnic competitiv și incluziv”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării. În timpul reuniunii au fost analizate principalele realizări, reforme și perspective de dezvoltare ale sistemului de învățământ profesional tehnic (IPT) din Republica Moldova, accentul fiind pus pe calitate, relevanță și pe asigurarea accesului pentru toți tinerii.
La eveniment au fost prezenți Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării; Hubert Knirsch, ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova; Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova; Nadejda Burciu, directoare de țară a Serviciului de Dezvoltare Liechtenstein - biroul din Moldova; Sandra Horina, șefa Biroului de Coordonare al Agenției Austriece pentru Dezvoltare în Moldova; Karina Nersesyan, reprezentanta UNFPA în Moldova, alături de mai mulți antreprenori din țară, care au discutat despre rolul mediului de afaceri în consolidarea învățământului profesional tehnic.
Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, a menționat: „Învățământul dual va continua să reprezinte o prioritate. Mizăm în continuare pe atingerea obiectivului de 2.500 de tineri implicați în sistemul dual. Anul 2026-2027 trebuie să fie unul al unui salt major în ceea ce privește materialele didactice, standardele, manualele și toate aspectele metodologice. Pentru aceasta, avem resurse alocate prin Planul de Creștere, pe care trebuie să le valorificăm eficient și să le ducem la bun sfârșit. Vom continua să investim în acest domeniu și mizăm în special pe centrele de excelență, atât ca suport metodologic, cât și prin implicarea profesorilor”.
Agenda evenimentului a inclus subiecte variate. A fost abordată implementarea Strategiei „Educația 2030”. A fost pus accent pe modernizarea infrastructurii instituțiilor de învățământ profesional tehnic prin proiectele CEB și INSPIRE. Participanții au discutat și despre dezvoltarea standardelor pentru un mediu prietenos tinerilor, precum și despre internaționalizarea sistemului IPT prin programele Erasmus+ și WorldSkills. De asemenea, au fost analizate reformele curriculare și standardele de calificare, promovarea educației incluzive și consolidarea parteneriatelor care susțin dezvoltarea învățământului dual în Republica Moldova.
Evenimentul se înscrie în cea de-a III-a ediție a Săptămânii Educației, desfășurată în perioada 20-24 mai 2026. Aceasta reunește cadre didactice, elevi, studenți, manageri educaționali, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai autorităților publice și experți naționali și internaționali. Scopul este de a discuta și contura transformările și prioritățile sistemului educațional din Republica Moldova, dar și de a întări dialogul dintre toți actorii implicați în domeniu.
Săptămâna Educației este organizată cu sprijinul partenerilor de dezvoltare ai Ministerului Educației și Cercetării, inclusiv Uniunea Europeană, Banca Mondială, Norvegia, UNFPA, UNICEF, PNUD, UN Women, Parteneriatul Global pentru Educație, Guvernul Statelor Unite ale Americii, Guvernul Germaniei și Agenția Germană pentru Cooperare Internațională (GIZ), Biroul de Cooperare al Elveției, Serviciul de Dezvoltare Liechtenstein (LED), Biroul de Coordonare al Agenției Austriece pentru Dezvoltare în Moldova (ADA), Guvernul Regatului Unit, Consiliul Europei și alte organizații care contribuie la dezvoltarea unui sistem educational modern, incluziv și adaptat nevoilor generațiilor actuale.
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
06.10.2026
15:33
06.10.2026
15:27
06.10.2026
15:10
06.10.2026
15:09
06.10.2026
15:05
06.10.2026
14:27
06.10.2026
14:25
06.10.2026
14:08
06.10.2026
13:58
06.10.2026
13:51
06.10.2026
13:46
06.10.2026
13:41
06.10.2026
13:36
06.10.2026
13:33
06.10.2026
13:06
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița


















