19:58:12 28.03.2024
Stiri

RECOMANDĂRILE experților privind stoparea devalorizării leului

Economie 02.03.2015 11:33 Vizualizări1293 Autor: Virginia Nica
RECOMANDĂRILE experților privind stoparea devalorizării leului


Economiștii de la „Expert-Grup” susțin că măsurile întreprinse de BNM privind aprecierea leului nu sunt suficiente din motiv că acestea țintesc în simptomele și nu în cauzele problemei și spun ce ar trebui să întreprindă autoritățile pentru a soluționa problemele existente.

Potrivit experților, acțiunile Băncii Naționale a Moldovei sunt întârziate și insuficiente pentru a remedia situația de pe piața valutară. Ei susțin că, în primul rând, înăsprirea politicii monetare trebuia începută în mod gradual încă din 2013. „Pe de o parte, creștea economia, masa monetară și activitatea creditară, iar pe de altă parte, BNM menținea o politică monetară ultra-relaxată. La moment, în condițiile când pentru anul 2015 este prognozată o recesiune economică, BNM înăsprește politica monetară, fapt ce ar putea acutiza criza din cauza accesibilității mai limitate la creditele bancare”, se arată în analiza publicată de „Expert-Grup”.

În opinia experților, obiectivul principal al BNM de a asigura stabilitatea prețurilor intră în conflict cu scopul Guvernului de a asigura o creștere economică. Astfel, experții recomandă Guvernului îmbunătățirea mediului de afaceri, creșterea atractivității pentru investițiile străine directe, reformarea din temelii a justiției și a Codului Muncii, eficientizarea luptei cu corupția, reformarea serviciului public și fortificării instituțiilor. „Acțiunile BNM nu trebuie să se limiteze la cele de politică monetară. Decât să acționeze pe post de pompier, BNM trebuie să-și fortifice capacitățile de anticipare și prevenire a riscurilor valutare și inflaționiste. Este necesar de consolidat independența politică și instituțională a BNM, fapt ce ar permite acesteia exercitarea mai eficientă a atribuțiilor de bază”, recomandă reprezentanții „Expert-Grup”.

Ei mai spun că BNM trebuie să asigure o reglementare mult mai eficientă a sistemului bancar, cu accent pe asigurarea respectării criteriilor de calitate pentru acționarii băncilor și contracarării tranzacțiilor suspecte. „Este necesară consolidarea acțiunilor de investigare din cadrul BNM și penalizarea eventualelor atacuri speculative valutare care afectează stabilitatea macroeconomică a țării”, susțin experții.

Datele prezentate de autorii analizei arată că, de la începutul anului și până pe 18 februarie, leul moldovenesc s-a depreciat cu 34% față de dolar și cu 26% față de euro. În ultimele zile, leul s-a apreciat în raport cu principalele valute.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md