ReadFest: Muzeul Național de Istorie transformat în paradisul lecturii pentru copii și părinți
1231
Curtea Muzeului Național de Istorie s-a transformat astăzi în, un loc special dedicat lecturii, prin găzduirea ReadFest – un eveniment organizat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Culturii.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Lunii Parentalității și a sărbătorit lectura ca un instrument crucial pentru dezvoltarea copiilor. Promovând curiozitatea, respectul și empatia, valori esențiale pentru un viitor echitabil și incluziv.
Sute de copii, părinți, profesori și reprezentanți ai autorităților s-au bucurat de sesiuni interactive de lectură, activități creative, și momente de conectare în jurul cărților.
ReadFest face parte din programul național „Citește-mi 100 de povești”, lansat de UNICEF în aprilie 2025, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Asociația OvidiuRo și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Grădinițele din țară au creat insule de lectură, oferind spații pentru citit și ascultarea poveștilor, atât în interior, cât și în aer liber.
Până acum, peste 26.000 de cărți au fost distribuite către 1.200 de grădinițe, incluzând 150 de Centre de Resurse, făcând posibilă învățarea timpurie pentru aproximativ 110.000 de copii. Alte 60.000 de cărți vor ajunge în grădinițe în următoarele luni datorită sprijinului guvernelor Regatului Unit și Statelor Unite.
„Cititul este una dintre cele mai simple metode prin care putem sprijini dezvoltarea copiilor încă din primii ani de viață. O carte deschisă alături de un adult nu înseamnă doar cuvinte rostite - înseamnă afecțiune, conexiune, învățare. Prin inițiative ca Citește-mi 100 de povești, construim un viitor în care fiecare copil are acces la resurse care îl ajută să fie curios, empatic și încrezător. Accesul copiilor la lectura timpurie este o prioritate pentru Ministerul Educației și Cercetării”, a spus Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.
„Știați că un copil căruia i se citește zilnic aude un milion de cuvinte în plus înainte de a începe școala? Majoritatea dezvoltării creierului se întâmplă înainte de trei ani. Acești primi ani sunt prețioși. Fiecare poveste, carte cu imagini sau moment de citit contribuie la dezvoltarea lor cerebrală. Programul „Citește-mi 100 de povești” nu e doar despre distribuirea de cărți. Este despre momente prețioase – și din păcate rare în lumea digitală de azi – când părinții, educatorii și copiii citesc împreună, privesc imagini și pun întrebări”, a adăugat Maha Damaj, Reprezentanta de Țară UNICEF în Moldova.
„ReadFest, organizat în curtea Muzeului Național de Istorie, ilustrează colaborarea între cultură și educație în sprijinul copilăriei timpurii. Prin webinare pentru educatori și evenimente pentru părinți și copii — inclusiv din comunități vulnerabile — biblioteca devine un spațiu al incluziunii, învățării și imaginației. Este un exemplu al modului în care cultura poate sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor”, a menționat Sergiu Prodan, ministrul Culturii.
Copii din diverse regiuni, inclusiv din comunități vulnerabile, s-au bucurat de povești citite cu voce tare, sesiuni de dicție și ateliere creative, unde au ilustrat personajele preferate. Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol de teatru de păpuși, iar fiecare copil a plecat acasă cu o carte cadou pentru a continua bucuria lecturii cu părinții.
Programul național „Citește-mi 100 de povești” promovează lectura în familie și grădiniță ca element central pentru educația timpurie și dezvoltarea copilului. Aproximativ 650 de cadre didactice preșcolare au participat la sesiuni de instruire de la Asociația OvidiuRo.
În timpul sesiunilor, participanții au explorat rolul lecturii în dezvoltarea emoțională, cognitivă și socială a copiilor. S-au discutat modalități de amenajare a insulelor de lectură atractive. De asemenea, s-au prezentat criterii pentru alegerea cărților potrivite și metode de implicare a familiilor în citit încă din primii ani de viață. Astfel, lectura devine un obicei zilnic și o legătură între copii, educatori și părinți.
4
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
82
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
68
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
25.05.2026
16:32
252
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
250
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
275
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
375
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
337
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
337
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
403
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
16:32
234
Peste 53 de milioane de lei, aprobate de AIPA pentru investiții în agricultură și mediul rural
25.05.2026
16:13
230
Tinerii descoperă agricultura viitorului la târgul „Viitorul e AgriCOOL” de la Căușeni
25.05.2026
15:53
258
Chișinăul dă startul Turului României 2026: premiere istorică pentru Republica Moldova
25.05.2026
15:27
355
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu lovește dur în structurile SUBVERSIVE de la Tiraspol. Cinci ofițeri ai „MGB”-ului transnistrean, lăsați fără cetățenia R. Moldova
25.05.2026
14:56
323
Cum îți dezvăluie ceasul de monitorizare a glicemiei adevăratele cauze ale poftelor alimentare și ale kilogramelor în plus
25.05.2026
14:39
322
Guvernul oferă 50 de milioane de lei despăgubiri pentru fermierii loviți de seceta din 2025: cererile pot fi depuse la AIPA între 25 mai și 22 iunie 2026
25.05.2026
14:17
389
UTM inaugurează Centrul de Inovație în Viticultură și Vinificație pentru modernizarea industriei vinului din Republica Moldova
25.05.2026
14:03
535
GALERIE FOTO // Centrul Național de Tenis din Satul German, inaugurat oficial printr-un eveniment ISTORIC pentru sportul moldovenesc
25.05.2026
12:19
369
AUDIO // Afacerea ilegală cu telefoane din Italia: SCHEMA de 1 milion de euro în care erau implicate case de schimb valutar și transportatori de colete
25.05.2026
11:22
401
Incendiul provocat de artificii la Telecentru: bărbatul de 37 de ani ajunge în instanță după ce își recunoaște vinovăția integral
25.05.2026
11:04
588
Rețea de contrabandă cu telefoane de ultimă generație între Moldova și UE: opt reținuți, prejudiciu de peste 1 milion de euro
25.05.2026
10:32
567
Principalul suspect în cazul Liudmilei Vartic, pus sub acuzare pentru două episoade de violență în familie care au dus la sinuciderea victimei
25.05.2026
09:17
470
Circa 1.500 de elevi de clasa a IX-a și a XII-a susțin azi etapa a II-a a testării competențelor digitale la nivel național
25.05.2026
08:34
454
Horoscopul zilei 25.05.2026
24.05.2026
18:50
816
Vreme schimbătoare, dar plăcută în Republica Moldova, în perioada 25–31 mai 2026
24.05.2026
16:20
861
Mii de absolvenți de liceu, îndemnați la Chișinău Arena să aleagă studiile în Moldova și cariera pedagogică
24.05.2026
14:10
1026
Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume în 2026: Singapore domină topul, iar România și Bulgaria depășesc Statele Unite în libertatea de călătorie
24.05.2026
08:12
857
Horoscopul zilei 24.05.2026
1125
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
992
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
1216
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
1541
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
1157
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
1119
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
959
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39





Inapoi














