RĂZBOIUL continuă în PCRM. Voronin vrea ca și Tkaciuk să plece, alături de Petrenco și Muntean
2593
După ședința de ieri „cu scântei” a Executivului politic al Partidului Comuniștilor, spiritele nu s-au potolit nici astăzi.
Surse din anturajul liderului comuniștilor Vladimir Voronin au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că acesta insistă să fie convocată o altă ședință a Biroului executiv al PCRM. Deși data și ora desfășurării acesteia încă nu au fost anunțate, Voronin este decis să propună excluderea din partid a lui Mark Tkaciuk, Grigore Petrenco și Iurie Muntean.
Totuși, nu toți membrii Biroului Politic al PCRM ar fi de acord cu solicitarea lui Vladimir Voronin și insistă să fie organizată o ședință plenară a partidului care să decidă soarta celor trei.
Chiar dacă dimineață deputatul Grigore Petrenco ne-a spus să revenim, ulterior nu a mai răspuns deloc la telefon. De altfel, și ceilalți membri ai conducerii comuniștilor au azi telefoanele indisponibile. Singurul cu care am vorbit a fost deputatul Artur Reșetnicov care a refuzat să confirme oficial aceste informații, menționând că dânsul nu a fost ieri la ședința Executivului politic, întrucât nu este membru al acestuia.
Menționăm că Voronin a avut niște altercații verbale, ieri, cu Petrenco și Muntean, atunci când discutau despre situația din Găgăuzia și ultimii doi insistau pentru întreprinderea unor măsuri radicale. Tkaciuk nu s-a prezentat la ședință, dar recent și-a depus mandatul de deputat.
02.10.2025
11:58
3196
VIDEO // Igor Dodon, pus la punct în direct de o JURNALISTĂ, după ce a spus că NU ar fi știut ce e în „kuliokul” pe care i l-a întins Plahotniuc: „Dle Dodon, eu cred că jucați acum teatru…”
29.08.2025
11:26
2902
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4238
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
29.07.2025
13:56
14233
Se DESTRAMĂ „marele bloc” anunțat de Dodon? Voronin NU s-a alăturat lui Tarlev, Vlah și Dodon
28.08.2024
17:30
2548
Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor” s-a DESTRĂMAT? Voronin, ATAC la adresa partenerului său: „Dodon nu știe cine este. El are interesele sale persoanele și e acolo unde pentru el este „lafa”, unde e bine”
13.04.2023
16:17
2985
Voronin, pus la RESPECT de Lilian Carp, după ce a propus o lege a LUSTRAȚIEI. ZECE „păcate” ale comunistului: „Voronin este tatăl corupției și corupților din R. Moldova. Un DINOZAUR și un specimen, care nu trebuia să se afle la putere”
06.10.2022
18:39
7867
Ruptură DEFINITIVĂ în Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor”. Dodon, ABANDONAT în cel mai greu moment și de Voronin: „Dragostea de putere și bani l-a transformat pe Dodon într-o PROSTITUATĂ politică. KULIOACELE au devenit o obișnuință pentru el”
29.07.2022
11:10
7498
Spirite ÎNCINSE în Parlamentul R. Moldova, după ce Voronin și Batrîncea au refuzat să condamne RĂZBOIUL început de Putin în Ucraina. Grosu l-a numit pe comunist „TATĂL MAFIEI”: „Asta e tot de a rămas din acest pretins GENERAL”
13.07.2022
11:55
4077
Voronin se gândește să RENUNȚE la mandatul de DEPUTAT: „Ce fac eu aici, cu ce ocazie, ce contribuție am eu în acest fotoliu de parlamentar?” Ce îl nemulțumește pe comunistul de 81 de ani
26.05.2022
14:02
6323
VIDEO // Cu capul PLECAT, Voronin i-a luat apărarea lui Dodon, cel pe care nu-l recunoștea în calitate de PREȘEDINTE. Anterior, comunistul le reproșa procurorilor că ar fi IDIOȚI în privința „kuliokului”:„Trebuiau să transmită banii în fața...”
21.12.2025
12:59
336
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
21.12.2025
12:33
338
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
21.12.2025
10:46
538
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
577
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
519
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
598
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
752
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
1064
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
679
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
893
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
770
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
1008
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
889
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
884
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
895
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
948
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
874
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1151
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
1087
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
940
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
992
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
973
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1334
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
1145
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
924
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
Rusia ar fi răpit zeci de ucraineni din regiunea Sumî și i-ar fi dus peste graniță în Rusia
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














