PROMISIUNE // Raportul „Kroll” ar putea deveni public săptămâna viitoare
1127
Reprezentanții alianței de guvernare au decis ieri, la o ședință a consiliului alianței, să ceară Băncii Naționale a Moldovei să întreprindă acțiuni pentru a face posibilă publicarea raportului companiei „Kroll” cu privire la situația de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Deputatul democrat Sergiu Sârbu a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că președintele Parlamentului Andrian Candu, cel mai probabil, deja a trimis o solicitare în acest sens Băncii Naționale.
„Acest raport de audit este produsul unui contract încheiat între Banca Națională și compania de audit. Noi nu putem decide publicarea lui, ci doar putem solicita Băncii Naționale să ceară acest lucru firmei care a efectuat auditul și care a solicitat ca acesta să nu fie dat publicității”, ne-a explicat Sârbu.
Deputatul democrat speră că, deja săptămâna viitoare, raportul „Kroll” va fi publicat.
Amintim că miniștrii au discutat miercuri, în cadrul unei ședințe închise, raportul de audit al prestigioasei companii internaționale. Aceștia au declarat după ședință că nu au dreptul să divulge informații despre conținutul raportului.
Banca Națională a Moldovei a prezentat câteva detalii din raportul pregătit de compania străină care a investigat neregulile financiare de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
Potrivit experților străini, în perioada 2012-2014, au fost efectuate eforturi coordonate pentru preluarea controlului asupra celor trei bănci. Pentru a masca natura adevărată a tranzacțiilor a fost maximizat volumul de credite acordate. În consecință, a avut loc deteriorarea bruscă a situației financiare a acestor trei bănci, înregistrându-se creanțe și credite dubioase în sumă de 13,3 miliarde lei.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















