R. Moldova, ochită „platonic” la Paris
8051
mediapublic.md CALCULE // Suma pierdută de R. Moldova la arbitrajul de la Paris este egală cu cea alocată în 2013 pentru întregul sistem judecătoresc din R. Moldova și ar fi suficientă pentru majorarea cu aproape 10% a tuturor pensiilor mai mici de 1 300 de lei
Guvernul R. Moldova ar putea fi obligat să plătească peste 600 de milioane de lei (47 de milioane de dolari) unei companii ucrainene intermediare care a livrat în anii ’90 curent electric Republicii Moldova. Banii, potrivit deciziei unui arbitraj comercial internațional, reprezintă datoria neachitată de „Moldtranselectro” firmei „Energoalians”, asta deși Curtea de Conturi a stabilit încă în anul 2002 că întreprinderea moldovenească nu are niciun fel de datorie față de compania ucraineană. Votul decisiv în condamnarea R. Moldova l-a avut chiar un arbitru moldovean.
Pronosticurile sumbre s-au adeverit
„Moldtranselectro” și „Moldelectrica”, două companii importante din sectorul energetic al R. Moldova, ar putea fi falimentate ca urmare a unei decizii adoptate pe 25 octombrie curent de un arbitraj comercial internațional de la Paris care a dispus despăgubirea companiei ucrainene „Energoalians” cu 47 de milioane de dolari, pentru energia electrică în valoare de 22 de milioane de dolari pe care ar fi livrat-o încă în 1998-2000 întreprinderii „Moldtranselectro”. Referindu-se la acest litigiu, vechi de mai bine de zece ani, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, declara acum doi ani că „atacurile raider asupra sistemului bancar sunt floare la ureche față de situația din sistemul energetic”. Atunci, litigiul care pune în pericol sistemul energetic al R. Moldova a fost discutat la Consiliul Suprem de Securitate, dar și la o ședință specială a comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru colaborare comercial-economică.
Mai avem șanse?
Lovitura a venit însă cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului de recurs. În regim de urgență, Ministerul Justiției s-a văzut nevoit să contracteze, neoficial, avocați francezi pentru a contesta decizia la Curtea de Apel din Paris. „Acum suntem în căutarea unei companii de avocatură care să fie în drept să ne reprezinte în instanța franceză”, ne-a explicat viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu, responsabil de caz. Acesta consideră că R. Moldova are șanse mari să câștige acest dosar, pentru că arbitrajul nu era în drept să judece acest caz, atâta timp cât relațiile dintre „Energoalians” și „Moldtranselectro” nu erau bazate pe investiții. Eșanu își argumentează poziția și prin faptul că unul dintre cei trei arbitri care au judecat dosarul și care a fost și președintele arbitrajului de la Paris a avut o opinie separată. În timp ce judecătorul din Londra a considerat că examinarea acestui dosar nu este de competența lor, arbitrul din partea R. Moldova, profesorul universitar Victor Volcinschi, i-a dat câștig de cauză firmei de la Kiev.
„Am avut motive suficiente”
„Am avut motive suficiente pentru a mă expune așa cum m-am expus. Unul dintre noi a avut o opinie separată. Nu știu ce l-a apucat și s-a răzgândit în ultimele patru luni, după ce timp de trei ani a fost de acord cu noi”, ne-a spus vădit iritat Volcinschi. Întrebat cum se face că decizia arbitrajului este total contrară deciziilor adoptate de instanțele din R. Moldova care în repetate rânduri au respins pretențiile „Energoalians”, arbitrul moldovean a explicat că, în comparație cu judecătorii din R. Moldova care și-au bazat deciziile pe un raport al Curții de Conturi din 2002, el și arbitrul ucrainean și-au bazat hotărârea pe documente prezentate de firma ucraineană, dar și de „Moldtranselectro”. Aceste documente arată că datoriile pe care încearcă acum să le recupereze „Energoalians” nu sunt fictive.
Datorii fictive și plăți nerecuperate
Dacă ar fi ținut cont și de raportul Curții de Conturi de acum 11 ani, care, de altfel, este singurul întocmit de CC la această instituție, în pofida problemelor grave descoperite de auditul de atunci, arbitrii de la Paris ar fi constatat cu totul alte lucruri. Raportul arată că relațiile dintre „Moldtranselectro” și „Energoalians” nu au fost niciodată contabilizate. Nu a existat o evidență strictă a energiei electrice furnizate de Ucraina, majoritatea aparatelor de măsură erau defecte, iar cantitatea importatăera determinatăla discreţia conduceriiîntreprinderilor. Pe lângă faptul că „Moldtranselectro” a preferat atunci să importe energia electrică ucraineană prin tot felul de intermediari, realizând cu aceștia „tranzacții dubioase” (expresie utilizată de Curtea de Conturi – n.r.), aceasta a permis înregistrarea, fără nicio probă documentară, a datoriei față de „Energoalians” în valoare de 9,4 milioane de dolari. Curtea cerea radierea acestor datorii și recuperarea altor 10,8 milioane de dolari achitați de „Modtranselectro” firmei ucrainene pentru energia care nu a fost livrată niciodată (!).
Beneficiarul
Mulți foști și actuali oficiali consideră că litigiul pierdut acum o lună de „Moldtranselectro” și „Moldelectrica” la Paris este „opera” controversatului om de afaceri Veaceslav Platon. Chiar dacă oficial numele acestuia nu figurează nicăieri, sunt câteva indicii care duc spre el. Încă în 2009, executând o decizie judecătorească într-un dosar similar dintre „Energoalians” și „RED Nord”, Ministerul Economiei a transferat 20 de milioane de lei pe un cont indicat de executorul judecătoresc. Contul însă, surprinzător, nu aparținea companiei ucrainene, ci firmei moldovenești „Pinar-com”, implicată în mai multe scheme frauduloase și declarată „fantomă” de Fisc.
Această firmă a fost implicată în așa-zise atacuri raider asupra mai multor companii din sectorul energetic din Ucraina: „Nicolaevoblenergo”, „Dneproblenergo” și „Luganskoblenergo”, suma totală a acestor litigii, câștigate de altfel în instanțele economice din R. Moldova, a fost de peste 75 de milioane de lei. Referindu-se la aceste cazuri, presa din Ucraina le-a legat de numele lui Veaceslav Platon.
Veaceslav Platon:
„Nu am nicio legătură cu cazul „Electroalians” vs. „Moldtranselectro”. Eu am avut atât de mult de suferit de pe urma autorităților din Ucraina, de aceea nu am niciun motiv să ajut o companie de acolo într-un proces împotriva R. Moldova. De ce nu căutați vina pentru pierderea acestui dosar în politicienii noștri”?
Nicolae Andronic, ex-prim-vicepremier:
„Moldtranselectro” a fost ținta mai multor atacuri. Întreprinderea a fost băgată în datorii intenționat, pentru ca mai târziu să apară tot felul de companii care să preia datoriile de la creditor și să se îmbogățească recuperându-le. Au mai existat astfel de intenții și din partea altora, dar nu s-au realizat. Vinovat pentru această situație se face statul care nu a intervenit la timp pentru a gestiona situația”.
Ion Sturza, ex-premier:
„Statul a pierdut acest dosar din cauza implicării insuficiente. „Moldtranselectro” a fost mereu parazitată și subordonată unor interese personale. Noi am încercat să facem ordine acolo, dar nu ne-a prea reușit”.
06.03.2026
12:40
842
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
704
Chișinăul, Kievul, Bucureștiul și UE își coordonează la Bruxelles coridoarele de transport și punctele de frontieră
849
Moldova și Olanda pornesc cooperarea pentru agricultură inteligentă printr-un grup de lucru comun
05.03.2026
16:25
869
Guvernul cere benzinăriilor corectitudine la vânzarea motorinei pentru fermieri în plină campanie agricolă
05.03.2026
16:00
731
MIDR și arhitecții raionali pun la punct digitalizarea actelor permisive în construcții
05.03.2026
14:02
849
Prețurile la carburanți cresc ca pe drojdii. Motorina s-a scumpit cu 1,52 de lei doar în patru zile, iar tentința ar putea să păstreze din cauza RĂZBOIULUI din Orientul Mijlociu
05.03.2026
13:57
938
Vicepremierul Osmochescu și premierul Munteanu promovează la Chișinău parteneriatul agroalimentar Moldova–UE pentru modernizarea agriculturii și atragerea investițiilor
05.03.2026
13:13
767
Suedia își extinde sprijinul pentru securitatea și tranziția energetică a Republicii Moldova
04.03.2026
20:04
1328
Tensiuni depășite între Chișinău și Kiev! Undă verde pentru importurile de carne de pasăre din Ucraina! Iată condițiile DRASTICE impuse de ANSA
04.03.2026
18:55
1037
Bruxelles verifică la fața locului lucrările pe linia Vulcănești–Chișinău și programele de eficiență energetică din Republica Moldova
07.03.2026
23:31
310
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
378
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
487
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
603
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
675
Horoscopul zilei 07.03.2026
766
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
920
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
949
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
690
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
721
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
732
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
910
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
743
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
730
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
750
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
792
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
701
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
805
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
720
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
748
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
756
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1323
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
758
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1092
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
690
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














