R. Moldova ÎMBĂTRÂNEȘTE: Suntem la un pas de a fi declarați „statul cu cea mai bătrână populație”
Populația R. Moldova devine tot mai bătrână și este la un pas de a fi țara cu cea mai bătrână populație din Europa.
Indicele de Îmbătrânire Activă (IÎA) în R. Moldova, lansat astăzi, arată că țara noastră a acumulat doar 27,1 puncte, iar peste 70 la sută din potențialul uman de vârsta de 55 de ani și peste nu are oportunități de a participa în economie și societate și, respectiv, nu este valorificat pentru îmbătrânire activă și sănătoasă.
IÎA în R. Moldova este la o distanță de șapte puncte față de media țărilor UE, precum și de două ori mai mic în raport cu obiectivul țintă de 57,5 puncte, pus în fața tuturor țărilor.
„R. Moldova prezintă restanțe semnificative la toate cele patru domenii ale IÎA. Dacă este vorba de primul indicator – ocupația în câmpul muncii – se înregistrează cea mai mică rată de ocupare pentru populația de vârstă pre-pensionară 55-59/60-64 de ani, 49% și, respectiv, 27,6 la sută, media țărilor UE fiind de 62,2 la sută și, respectiv, 31,5%”, a spus în cadrul evenimentului de lansare a studiului doctorul în sociologie de la Centrul de Cercetări Demografice, Mariana Buciuceanu-Vrabie.
Aceleași „progrese” le avem înregistrate și la indicatorul privind participarea în viața socială, unde doar una din zece persoane în vârstă se implică în viața socială. La cel de-al treilea indicator – viața indepenedentă, sănătosă și în sigranță – fiecare a doua persoană în vârstă este limitată de a avea un astfel de trai, pe când în țările UE în astfel de situație se află doar o treime din vârstnici. Și capacitatea, dar și mediul favorabil pentru îmbătrânirea activă în R. Moldova sunt foarte reduse ca urmare a speranței de viață mici în comparație cu țările UE.
Discrepanțe semnificative se înregistrează și în funcție de sexe: femeile în vârstă sunt mai dezavantajate, spre deosebire de bărbați, și se confruntă mai intens cu vulnerabilitatea materială, financiară și fizică. Astfel, IÎA pentru femei este de 25,7 puncte, pe când la bărbați este de 29,2 puncte.
Responsabili în domeniu susțin că, pentru a redresa situația, este necesar de a implementa acțiuni coerente, menite să sporească nivelul de trai și calitatea vieții persoanelor în vârstă. De asemenea, se impun și acțiuni în sfera sănătății, profilaxia bolilor și întărirea generală a stării de sănătate prin servicii de calitate, accesibile tuturor, dar și antrenarea și menținerea în câmpul muncii a vârstnicilor etc.
IÎA măsoară situația actuală a populației în vârstă de 55 de ani și peste, indică potențialul nevalorificat pentru participarea activă în câmpul muncii, în viața socială și pentru o viață independentă și determină dacă mediul de viață prezent permite populației în vârstă să ducă o viață activă și sănătoasă.
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch