PSRM și Nagacevschi vor DEMITEREA lui Alexandru Tănase: „Judecătorii CC nu-s politicieni și trebuie să vină cu SOLUȚII”
6643
captură privesc.eu Fracțiunea Partidului Socialiștilor din R. Moldova a depus o sesizare la Curtea Constituțională (CC) prin care solicită interpretarea stării de incompatibilitate a funcției de judecător a președintelui Alexandru Tănase. Potrivit socialiștilor, Tănase a procedat asemenea fostului președinte al CC, Dumitru Pulbere, care în 2011 a fost demis pentru că și-a expus opinia personală în cadrul unei emisiuni televizate.
„Alexandru Tănase și-a permis mai multe declarații politice în ultima perioadă. Fostul președinte Dumitru Pulbere a fost demis pentru aceleași motive. Domnul Tănase a spus că R. Moldova e un stat capturat și că alegerile parlamentare anticipate nu pot avea loc în ultimele șase luni de mandat al președintelui țării. Dacă CC nu oferă soluții, atunci poate sunteți complici celor care au capturat statul. Obiectivul nostru este dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate. Așteptăm de la CC soluții clare în vederea lichidării captivității și scoaterea statului din această captivitate”, a declarat deputatul socialist, Vlad Batrâncea.
O declarație la fel de tranșantă a fost făcută de Fadei Nagacevschi, fiul cunoscutului avocat Vitalie Nagacevschi, fost coleg de partid cu Alexandru Tănase.
„Atunci când domnul Tănase a spus că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni de mandat al președintelui, dânsul și-a exprimat o opinie prestabilită. O decizie în acest sens trebuie să fie luată de Înalta Curte. La noi e un haos total. Judecătorii CC nu sunt politicieni și nu trebuie să facă declarații politice. Ei trebuie să vină cu soluții atunci când apar probleme”, a spus juristul PSRM, Fadei Nagacevschi.
Socialiștii au solicitat ca această sesizare să fie examinată în regim de urgență.
04.10.2022
10:22
2520
Ion Ceban, PĂRĂSIT de unul dintre viceprimarii săi. Fadei Nagacevschi, fost consilier al socialistei Greceanîi, renunță la POLITICĂ
10.11.2021
16:39
2588
DOC // Fadei Nagacevschi ar putea fi REVOCAT din funcția de viceprimar al capitalei, deoarece s-ar fi VICIAT procedura. O subdiviziune a Guvernului urmează să dea VERDICTUL final
10.11.2021
09:17
2605
Primarul Ion Ceban IGNORĂ voința CMC. Ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi a devenit VICEPRIMAR prin ușa din spate, după ce a fost respins în două rânduri de aleșii locali: „Nu a fost niciun secret că îl voi numi în această funcție”
28.10.2021
14:40
2182
Primarul Ion Ceban INSISTĂ asupra candidaturii lui Fadei Nagacevschi la funcția de viceprimar: „Am fost informat de către cei care s-au abținut sau au votat contra că, de fapt, ar fi vorba de conjunctura politică…”
26.07.2021
11:25
5532
Deputații socialiști și comuniști, REVOLTAȚI că nu mai au nicio putere de decizie în Parlamentul R. Moldova. Nici președintele ședinței Smirnov nu a putut să îndeplinească indicațiile lui Batrîncea
08.06.2021
13:21
3774
Fadei Nagacevschi îi arată din DEGET premierului Ciocoi, după ce oficialul a solicitat CEC să-și revadă decizia privind numărul secțiilor de votare peste hotare: „Mă disociez de această reacție. E o presiune inadmisibilă asupra CEC”
28.04.2021
19:24
4490
Dodon s-a LANSAT deja în CAMPANIA electorală și schimbă macazul: „Aceste alegeri parlamentare au fost inevitabile…”. DEZINFORMĂRILE lansate de Dodon la adresa Maiei Sandu și a ambasadorilor occidentali
26.04.2021
19:46
4097
Moscova sare în APĂRAREA majorității PSRM-ȘOR: „Constatăm amestecul direct al SUA și UE în treburile INTERNE ale R. Moldova. Reprezentanții SUA și ai UE refuză să manifeste respect față de acțiunile legislatorilor moldoveni”
26.04.2021
09:50
2825
LIVE VIDEO // PAS îi RĂSPUNDE lui Dodon din fața Curții Constituționale, unde are loc un PROTEST în apărarea Constituției: „Acest penal, hoț și FRICOS ne-a chemat la dialog... Noi nu avem ce discuta cu PENALII”
26.04.2021
09:17
4658
Liderul PSRM cheamă opoziția la DIALOG, după ce Procuratura Generală a fost sesizată în legătură cu „uzurparea puterii în stat de către grupul criminal organizat și conduse de cetățeanul Igor Dodon”
07.04.2026
11:39
30
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
44
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
239
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
299
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
348
Horoscopul zilei 07.04.2026
458
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
521
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
734
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
718
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
576
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
626
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
607
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
638
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
849
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
687
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
615
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
644
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
722
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
877
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
748
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
741
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1176
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1085
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1185
Horoscopul zilei 05.04.2026
1306
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1180
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














