Protestatarii sunt gata să anunțe GREVĂ GENERALĂ, dacă nu vor fi organizate alegeri anticipate
2048
Mii de oameni au ieșit și astăzi în Piața Marii Adunări Naționale la protestul organizat de Platforma civică „Demnitate și Adevăr” și au votat o rezoluție prin care insistă ca autoritățile să le îndeplinească revendicările anunțate pe 6 septembrie curent.
De această dată, protestatarii solicită îndeplinirea etapizată a revendicărilor care să se încheie cu organizarea alegerilor anticipate „cel mai probabil în primăvara 2016”, în caz contrar avertizează că vor recurge „la pichete, marșuri de protest, dar și la declararea unei greve generale sau la alte acțiuni de nesupunere civică” pe tot teritoriul R. Moldova.
„Nu avem de gând să stăm aici o veșnicie. Le-am dat răgaz destul. Ori pleacă, ori vor fi plecați”, a spus Chiril Moțpan, unul dintre organizatorii protestelor.
Vorbitorii de astăzi din Piața Marii Adunări Naționale au remarcat faptul că, în această săptămână, autoritățile nu ar fi îndeplinit nicio cerință a protestatarilor, „nici măcar pe cele social-economice” și insistă în continuare pe depolitizarea instituțiilor de drept și pe demisia conducerii statului pentru „a scoate țara din captivitatea oligarhilor”.
În aceeași rezoluție se arată că Platforma „Demnitate și Adevăr” rămâne „o entitate neafiliată politic” care își dorește să vadă R. Moldova în Uniunea Europeană.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului

















