Propunerea ÎNDRĂZNEAȚĂ a unui fost ministru al Apărării. „ASTA ar garanta cu adevărat NEUTRALITATEA R. Moldova”
2256
Epoch Times Fostul ministru al Apărării, Viorel Cibotaru, a dezvăluit, în cadrul conferinţei „Securitatea regională în contextul crizei din Ucraina”, organizată vineri de Institutul de Studii Populare şi Centrul pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning la Parlament, că Republica Moldova, Georgia şi Ucraina au fost ţinta Rusiei înainte de Euromaidan şi de anexarea Crimeei.
Fostul ministru al Apărării a menţionat în contex referendumul organizat în Găgăuzia şi în Bălţi, interferenţa Rusiei în jaful din sistemul bancar moldovenesc prin folosirea de active şi bănci ruseşti şi a subliniat că „suntem în continuare ţinta aceloraşi politici”.
Cibotaru a dezvăluit că în perioada în care a condus el Ministerul Apărării, au fost reparate vehiculele militare şi artileria pentru a transmite mesajul că Moldova este pregătită să reacţioneze la ameninţări convenţionale, la război.
„Cine poate garanta că R.Moldova nu va fi o ţintă a agresiunii militare? Astăzi în Transnistria există o brigadă rusească de forţe speciale pregătită pentru orice fel de operaţiuni convenţionale şi neconvenţionale şi care are o capacitate de trei ori mai mare decât armata transnistreană. Dacă am invita NATO să aibă o bază în R.Moldova, ca şi Rusia, am garanta cu adevărat neutralitatea”, a adăugat el.
Viorel Cibotaru a pledat pentru modernizarea forţelor armate ucrainene şi moldoveneşti, arătând că prin ajutarea acestor ţări să-şi rezolve problemele în sectorul de apărare le sunt întărite capacităţile la nivel subregional.
„E nevoie de crearea unui parteneriat formal sau informal la nivel subregional. Ideea este să folosim două parteneriate foarte competitive între Ucraina şi Polonia, Moldova şi România. Cu participarea NATO, a SUA şi a Germaniei putem facilita modernizarea forţelor armate ucrainene şi moldoveneşti şi să le ajutăm să-şi întărească capacităţile de securitate”, a concluzionat fostul ministru al Apărării.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















