PROPUNERE // Cadrele MEDICALE cer să fie DESPĂGUBITE în cazul în care MOR în timp ce tratează bolnavii cu coronavirus
3825
Medicii britanici cer ca familiile lor să fie despăgubite deplin în caz că mor în timp ce tratează bolnavii cu noul coronavirus. Marea Britanie a testat aproape 7.000 de oameni sâmbătă, însă ţinta era de 10.000.
În lupta cu coronavirusul, medicii valorează mai mult decât greutatea lor în aur. Sunt eroi moderni, care îşi riscă vieţile pentru alţii, dar care trebuie să primească la rândul lor asigurări.
În Marea Britanie, sute de medici pensionaţi refuză să revină la muncă, iar alţii aflaţi deja în serviciu nu vor să lucreze ture mai lungi de teamă că familiile lor nu vor fi despăgubite cum trebuie în cazul în care mor în timp ce îşi fac meseria. În mod normal, compensaţiile echivalează cu salariul pe doi ani, dar multe cadre medicale nu au parte de această asigurare, transmite Mediafax.
Un jurnalist britanic a atras atenţia că numărul testelor nu se apropie de ţinta de 10.000 pe zi, stabilită de Guvern. Sâmbătă, de exemplu, au fost effectuate doar 6.961 de analize.
În ultimele 24 de ore, alţi 209 britanici au fost ucişi de coronavirus, ceea ce duce numărul total al deceselor la 1.228. Până acum, 19.522 de oameni din Regatul Unit au ieşit pozitiv la testele pentu infecţia cu Sars-Cov-2.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.10.2026
00:30
06.10.2026
00:17
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















