Proiect de MILIOANE implementat de UE în satul Molovata Nouă
5247
Zi de sărbătoare pentru locuitorii din satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari. Aceștia s-au adunat dis-de-dimineață în fața noului sediu al Oficiului Medicilor de Familie, care și-a redeschis astăzi ușile.
„Este o bucurie pe care nu o putem descrie în cuvinte. Parcă mă simt mai sănătoasă”, ne spune bucuroasă Eugenia Dolban din Molovata Nouă. „Oficiu nou avem, reparat din bani europeni, dar ce facem cu medicamentele care se scumpesc de la o zi la alta? Pe cine din Europa să mai chemăm să ne ajute să rezolvăm și această problemă?”, se întreabă mătușa Eugenia.
Circa patru mii de oameni de pe ambele maluri ale Nistrului, dintre care peste o mie și jumătate din satul Molovata Nouă, au acces la servicii medicale de calitate odată cu modernizarea Oficiului Medicilor de Familie. Acesta a fost inaugurat astăzi după o reconstrucţie efectuată din fonduri europene în cadrul Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
Oficiul Medicilor de Familie deserveşte populaţia din cinci localităţi de pe ambele maluri ale Nistrului şi se află în fostul sediu al primăriei, construit cu 61 de ani în urmă. „Până acum, serviciile medicale erau prestate în condiţii precare. Vaccinarea populaţiei din regiune, consultarea femeilor însărcinate, a nou-născuţilor, persoanelor în etate şi chiar a persoanelor afectate de tuberculoză sau alte boli contagioase avea loc într-un singur birou. Oficiul se afla într-o stare deplorabilă, iar cu forțele proprii n-am fi reușit niciodată să-l reconstruim”, a spus primarul satului Molovata Nouă, Valeriu Sandul.
Uniunea Europeană a acordat peste o sută de mii de euro pentru reconstrucţia instituţiei, adică peste două milioane de lei. Din aceşti bani a fost înlocuit acoperişul, renovat interiorul şi exteriorul instituţiei, au fost reabilitate instalaţiile termice şi electrice, sistemul de ventilare, reţelele interne şi externe de alimentare cu apă şi canalizare, au fost schimbate uşile şi ferestrele, s-a efectuat termoizolarea faţadei şi amenajarea teritoriului.
Lucrările de reconstrucţie au durat aproximativ 6 luni. De asemenea, cu asistenţa financiară a administraţiei raionului Dubăsari, Oficiul Medicilor de Familie a fost dotat cu echipamentul necesar. „Ne-au fost create toate condițiile ca în Europa, numai să muncim acasă. Muncesc în acest sistem peste 40 de ani și am trecut prin multe. În asemenea condiții bune încă nu am apucat să lucrez”, susține asistenta medicală din localitate, Eleonora Gațcan.
Asistența Uniunii Europene pentru raionul Dubăsari nu se opreşte aici. Pe parcursul ultimilor doi ani, raionul Dubăsari a beneficiat din partea Programului UE-PNUD de peste un milion de euro pentru realizarea a 12 proiecte de infrastructură socială.
Acum un an, Molovata Nouă a beneficiat de asistenţă financiară şi pentru reconstrucţia grădiniţei din localitate. Datorită asistenţei în valoare de 94 de mii de euro, au fost îmbunătăţite condiţiile de educaţie, a fost mărită capacitatea grădiniţei cu 20 de locuri şi au fost create șase noi locuri de muncă.
Aceste doua exemple fac parte din cele 41 de proiecte de infrastructură socială, care sunt realizate cu asistenţa financiară a Uniunii Europene în cadrul acestui program de promovare a încrederii, care contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții a peste 120 mii de oameni de pe cele două maluri ale Nistrului.
Programul UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” este implementat în perioada 2012-2015, cu un buget total de peste zece milioane euro, bani acordați de Uniunea Europeană.
02.09.2014
13:44
3801
Oficiu al Parlamentului, acum și la Edineț
23.05.2026
21:08
338
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
17:53
695
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
504
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:12
489
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
536
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
07:59
1188
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
775
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
22.05.2026
16:28
760
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
955
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
13:21
807
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
247
Africa CDC anunță risc de extindere a epidemiei de Ebola în 10 țări africane
23.05.2026
21:08
325
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
23.05.2026
20:53
385
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
23.05.2026
17:53
673
Procurorul general Machidon, despre scandalul celor 75.000 de euro găsiți în beciul casei părinților decedați: „Se încearcă lovirea în Procuratură, dar voi face totul ca instituția să capete respectul societății”
23.05.2026
16:00
490
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
23.05.2026
15:27
540
Premierul Munteanu, în satele devastate de viituri din Călărași: o victimă, pagube mari și promisiuni de sprijin pentru localnici
23.05.2026
15:12
477
70 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană interdisciplinară la Științe
23.05.2026
14:27
531
134 de tineri pasionați de finanțe concurează la Olimpiada Republicană la Economie de la ASEM
23.05.2026
11:07
616
Startupul berlinez Peec AI sparge pragul de 10 milioane $ ARR și devine exemplu al noului val de creștere axat pe venituri în tech european
23.05.2026
08:30
625
Horoscopul zilei 23.05.2026
23.05.2026
07:59
1181
ULTIMA ORĂ // Misiune contracronometru în raionul Călărași: Mașini luate de ape și o persoană dispărută. Bilanțul inundațiilor din 22 mai
22.05.2026
20:48
771
Vremea în Republica Moldova pentru sâmbătă, 23 mai 2026: mai răcoroasă, cu averse locale
851
MSD îl numește pe Conor Dempsey director general pentru România și Republica Moldova, cu mandat de a consolida rolul companiei în oncologie, vaccinuri și prevenție HPV
954
Alexandru Rogobete cere partidelor să formeze rapid un nou Guvern pentru a opri pierderile provocate de criza politică
886
Misiune pentru identificarea hantavirusului în Ţara de Foc: 150 de rozătoare capturate, dar fără principalul vector al tulpinii Anzi
906
Maia Sandu intensifică discuțiile cu liderii europeni pentru accelerarea negocierilor de aderare la UE
22.05.2026
16:28
758
Modernizarea universităților din Republica Moldova, în centrul dezbaterilor la Săptămâna Educației
22.05.2026
14:41
950
REFORMA APL // Peste 600 de localități din R. Moldova au votat pentru unirea primăriilor. Guvernul pune la bătaie zeci de milioane de lei pentru comunitățile amalgamate
22.05.2026
14:39
898
Osmochescu discută cu autoritățile de concurență din Moldova și România pașii de aliniere la regulile UE și integrarea în piața europeană
959
Ebola se extinde în Congo și Uganda, dar INSP menține riscul de infectare în Europa la un nivel foarte scăzut
22.05.2026
13:21
805
Cod galben de instabilitate atmosferică, 22.05.2026, orele 14-23
22.05.2026
11:34
1333
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
22.05.2026
10:45
761
HMD lansează în India smartphone-ul Vibe 2 5G cu chatbotul local Indus integrat pentru a cuceri piața vorbitoare de limbi regionale
22.05.2026
10:17
983
Plan strategic la Beijing: R. Moldova și China vor elabora rute turistice comune pentru a valorifica uriașul potențial al turiștilor chinezi
22.05.2026
09:57
1168
ALERTĂ ÎN CHIȘINĂU // Tentativă de răpire a două minore în sectorul Buiucani: Suspectul a fost reținut
Vremea de duminică, 24 mai 2026, în Republica Moldova: cer mai liniștit, fără ploi
Simona Halep și Juan Martín del Potro, alături de premierul Munteanu la inaugurarea Centrului Național de Tenis din Chișinău
Experți din patru țări, reuniți la Chișinău pentru a discuta cum poate educația transforma școala și viitorul copiilor
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.84
1 RUB
0.25
1 UAH
0.39







Inapoi














