12:20:41 29.03.2024
Stiri

Procuratura Anticorupție îl caută pe Mihail Gofman. Morari: „Am primit un semnal că ar fi revenit în republică”

Anticorupție 22.07.2016 16:31 Vizualizări1879 Autor: Ziarul National
Procuratura Anticorupție îl caută pe Mihail Gofman. Morari: „Am primit un semnal că ar fi revenit în republică”


Procuratura Anticorupție verifică o informație potrivit căreia Mihail Gofman, fostul director adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), ar fi revenit din SUA.

„Am primit un astfel de semnal și acum verificăm informațiile. Deocamdată, nu s-a confirmat intrarea acestuia pe teritoriul republicii”, ne-a declarat procurorul Anticorupție, Viorel Morari.

Potrivit lui, în cazul în care fostul angajat CNA va fi localizat, el va fi adus silit pentru a fi audiat de procurori în legătură cu declarațiile făcute în ultima perioadă în presă.

Precizăm că, Mihail Gofman a făcut în ultimele săptămâni mai multe dezvăluiri în presă în legătură cu furtul din sistemul bancar. Gofman a prezentat mai multe documente care demonstrează că atât conducerea CNA, a Procuraturii Generale, cât și conducerea statului au știut din start despre ilegalitățile care se comiteau la Banca de Economii.

Gofman a făcut declarațiile în special după ce a plecat în SUA.

Întrebat dacă fostul șef de la CNA a comunicat în ultimele săptămâni cu procurorii, Viorel Morari ne-a declarat că ei au fost contactați doar de un reprezentant al lui Gofman care i-a anunțat că acesta se află în SUA.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md