PRIMUL Târg al Națiunilor Unite are loc la Chișinău. Cum SĂRBĂTOREȘTE R. Moldova aniversarea ONU
1153
Facebook // ONU Moldova ONU îşi sărbătorește cea de-a 70-a aniversare, cu prilejul căreia agenţiile Naţiunilor Unite organizează o serie de evenimente şi activităţi în Chişinău şi în alte localităţi din Moldova.
ONU a fost fondată în anul 1945, pe ruinele celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a menține pacea și securitatea internațională, pentru a dezvolta relații de prietenie între națiuni și pentru a promova progresul social, un nivel de trai mai bun și drepturile omului.
Șaptezeci de ani mai târziu, ONU are 193 de state membre, Republica Moldova fiind la cea de-a 23 aniversare a aderării sale.
După o seride evenimente organizate în această săptămână, astăzi are loc Primul Târg al Națiunilor Unite. Acesta se desfășoară la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, de la ora 11:00 la 17:00, şi va oferi vizitatorilor posibilitatea de a afla mai mult despre agenţiile şi proiectele ONU.
Evenimentul este organizat în cooperare cu Yardsale şi va include activităţi pentru copii, jocuri, concursuri, program muzical şi standuri cu obiecte de artizanat.
Intrarea este liberă.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026

















