02:54:20 20.04.2024
Stiri

Primul fotbalist care recunoaşte că are un salariu „OBSCEN DE MARE”

Sport 26.04.2016 10:24 Vizualizări1793 Autor: Ziarul National
Primul fotbalist care recunoaşte că are un salariu „OBSCEN DE MARE”


Fotbalistul Juan Mata spune că primeşte un salariu mare în comparaţie cu oamenii de rând şi că ar accepta o micşorare a câştigurilor sale. Pe vremea când era junior la Real Madrid, Mata avea un salariu de 90 000 de euro pe an. Acum, Manchester United îi oferă 180 000 de euro pe săptămână.

„Fotbaliştii sunt plătiţi foarte bine la acest nivel. Cu tot respectul pentru societate, este ca şi cum am trăi într-un balon, avem câştiguri obscen de mari. Viaţa mea de fotbalist nu este una normală. Mă sperie uneori faptul că sunt extrem de protejat. Când am cea mai mică problemă, cineva vine şi mi-o rezolvă. O viaţă normală este cea pe care o duc prietenii mei, care sunt în permanenţă în căutarea unui loc mai bun de muncă", a declarat fotbalistul echipei Manchester United, Juan Mata.

Juan Mata a declarat că nu este de acord cu atitudinea fotbaliştilor tineri.

„Când am ajuns la un club mare, toţi am crezut că suntem precum Diego Maradona. Asta s-a întâmplat cu fiecare dintre noi. Mai târziu, am observat acest lucru şi la jucătorii tineri, care poartă haine scumpe şi conduc maşini de lux. Când vezi aşa ceva, simţi nevoia să îi tragi deoparte şi să porţi o discuţie cu ei", a declarat Juan Mata.

În vârstă de 28 de ani, Juan Mata a jucat la echipa de tineret a clubului Real Madrid, la Valencia şi la Chelsea, iar în prezent evoluează la Manchester United. Juan Mata are în palmares Liga Campionilor, Europa League, un titlu mondial şi unul european.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md