Primul contingent al Armatei Naționale, detașat în operațiunea Uniunii Europene EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina
2336
Armata Națională a detașat astăzi primul contingent în operațiunea Uniunii Europene EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina. Aceasta este prima operație a UE la care Republica Moldova contribuie cu un contingent de militari instruiți conform standardelor internaționale.
Contingentul este format din 19 militari profesioniști, care timp de șase luni vor executa misiuni de securitate și pază a obiectivelor precum și de patrulare în aria de responsabilitate. Aceștia vor activa în componența contingentului român, alături de militari din Austria, Bulgaria, România, Ungaria și Turcia.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi a declarat că Armata Națională înscrie o nouă filă în istoria contribuției la asigurarea unui mediu stabil de securitate la nivel internațional și promovării imaginii țării noastre în lume. „Am încrederea că ofițerii, sergenții și soldații din acest contingent își vor îndeplini misiunile la cel mai înalt nivel, purtând drapelul Republicii Moldova cu onoare în această misiune, așa cum au făcut-o și continuă să o facă colegii lor în operațiile de menținere a păcii cu mandat internațional din regiunea Kosovo, Liban sau pe continentul african”, a menționat ministrul Nosatîi.
Ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Cristian-Leon Țurcanu a menționat că Republica Moldova contribuie deja la misiuni ONU și NATO de menținere a păcii în diferite regiuni ale lumii, însă „pasul făcut astăzi vine să confirme că Republica Moldova este furnizor de securitate la nivel european și merită pe deplin încrederea și asistența de care se bucură tot mai mult din partea comunității internaționale.”
Reprezentantul Delegației UE în Republica Moldova, Máté Csicsai a declarat că „detașarea ofițerilor Armatei Naționale a Moldovei este un pas semnificativ în eforturile noastre colective pentru pace și securitate prin operațiunea Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina”. „Ofițerii moldoveni vor servi în cea mai mare operațiune militară în care UE s-a angajat până în prezent. Militarii Armatei Naționale a Republicii Moldova, vor juca un rol vital în sprijinirea Forțelor Armate ale Bosniei și Herțegovinei în menținerea unui mediu sigur, stabil și securizat în țară.”
Participarea militarilor moldoveni în misiunea EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina a fost aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în luna iulie 2024.
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
13:28
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
08:38
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















