Primii doi cei mai iubiți molotoveni

Trustia, elegii politikoase

Sondajele nu ne mai pot înșela, în sfârșit se vede cine este cel mai iubit molotovean. N-a reușit metrosexualul Marian Lupu să spună „candidez în continuare” că molotovenii și molotovencile s-au bulucit cu miile să semneze cât mai repede că-l vor președinte organic, nemodificat genetic. Talia sa batimentală ca conținut și ca caracter a impresionat în mod deosebit alegătorii și alegătoarele rurale, pentru care forța de tracțiune personală este încă un atu. Efortul său de a vorbi moldovenește ca bucureștenii, răzgândirile sale lingvistice, capacitatea de a se exprima concomitent din punct de vedere științific și din punct de vedere politic îl consacră ca pe un Jourdain local al vremurilor noastre.

Cel de-al doilea iubit molotovean este de asemenea un selfofil, Mihai (Maicl) Ghimpu, care luptă cu hidra comunisto-totalitaristă ocupantă, pentru reunirea cu Patria-Mamă de când era octombrel și recita de pe scena clubului sătesc poezia „Suntem nepoțeii lui Lenin/ Și eu, și tu și el/ Și nu se va stinge scânteia/ Marelui nostru bunel!”. O recita nesincer. Dl Ghimpu este apreciat în mod deosebit de intelectualii molotoveni pentru liberalismul său ferm, intransigent, beton, pentru elocința și incursiunile sale filosofice cu specific juridic și pescăresc, și pentru umanismul de a lăsa peștii prinși în lac, fotografiindu-se cu ei la despărțire. Și pentru unionismul autodidact, firește.

Acum stau și mă gândesc ce ar fi dacă Ghimpu ar avea metrii lui Lupu, ar deveni oare social-democrat, i-ar crește reitingul? Iar dacă Lupu ar îmbrățișa unionismul și ar poseda înclinațiile pescărești ale lui Ghimpu, cine dintre ei ar câștiga votul unioniștilor?

Al vostru lumbersexual, trogloditor, Ion Buraga