Primarul de Soroca AMENINȚĂ că va intra în GREVA FOAMEI
3027
Primarul orașului Soroca, Elena Bondarenco, anunță că va începe greva foamei, dacă premierul Iurie Leancă nu se va întâlni cu primarul și consilierii orașului Soroca. Anunțul a fost făcut de Elena Bondareno pe pagina sa de pe o rețea de socializare.
Bondarenco se plânge că actuala guvernare nu a alocat niciun bănuț primăriei în fruntea căreia se află.
Primarul îl acuză pe deputatul liberal-democrat Alexandru Cimbriciuc de minciună, pentru că ar fi afirmat, astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului că primarul oraşului Soroca a refuzat ajutorul bănesc al Guvernului României pentru grădiniţele orăşeneşti.
„Declar acum oficial că, dacă în perioada 2-6 iunie premierul Iurie Leancă nu se va întâlni cu primarul și consilierii orașului Soroca, începând cu data de 9 iunie declar greva foamei în fața Guvernului de la Chișinău”, scrie Elena Bondarenco.
Deputatul PLDM Alexandru Cimbriciuc se arată surprins de decizia primarului de Soroca. „Nu este adevărat ceea ce afirmă primarul de Soroca. Doamna Bodnarenco nu a dorit să se întâlnească cu premierul Iurie Leancă când acesta a fost într-o vizită la Soroca, iar în ceea ce priveşte alocarea banilor pentru reparaţia grădiniţelor, primarul de Soroca nu a prezentat, așa cum prevede regulamentul, devizul de cheltuieli pentru reparaţia grădiniţelor de copii din oraş, lucru pe care l-au făcut alte instituţii. Indirect, aceasta înseamnă refuz de a primi aceşti bani… În concluzie pot să spun că doamna primar mai mult se ocupă de politică, decât de gestionarea oraşului pe care are onoarea să-l conducă”, a spus Alexandru Cimbriciuc pentru „Observatorul de Nord”.
30.03.2018
12:16
2356
PLANUL Silviei Radu privind repararea de urgență a străzilor din Chișinău: „Dacă credeți că repararea drumurilor e CAMPANIE… Nici nu am anunțat că voi candida, NU sunt hotărâtă”
29.03.2018
15:11
2323
Primarul capitalei unei țări, răpit în plină noapte
20.02.2018
12:49
2850
Partidul de la guvernare consideră că, prin DEMISIILE lui Chirtoacă și Usatîi, locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți vor putea să-și aleagă primari INTEGRI
21.12.2017
18:30
2796
Ce au gasit acești bărbați într-o bucată de lemn. Acum îi știe toată țara
20.09.2017
18:02
2320
Un primar a plecat pe jos spre CAPITALĂ ca o formă de protest…
07.06.2017
09:40
3053
Primarul Londrei se OPUNE vizitei lui Donald Trump în Marea Britanie
09.05.2017
15:01
6338
VIDEO // Un primar din Italia oferă câte 2.000 de euro oricui se mută în localitate
13.04.2016
15:12
2872
Funcționari din primăria unei suburbii a capitalei, REȚINUȚI. Ar fi adus prejudicii de milioane
23.03.2016
09:20
2914
A falsificat documente, a desfășurat o licitație cu abateri grave de la legislație, iar o instanță din R. Moldova l-a scăpat de pedeapsă
19.03.2016
11:01
6915
Sculpturile GUSTOASE de la Soroca! Doamna care transformă fructele şi legumele în artă culinară
18.12.2015
14:07
4085
ACCIDENT la Soroca! Un microbuz de rută s-a răsturnat. Sunt RĂNIȚI
20.11.2015
14:29
2848
Fost primar din Criuleni, CERCETAT penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu
67
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
79
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
84
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
95
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
228
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
259
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
369
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
414
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
374
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
375
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
449
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
388
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
399
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
538
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
584
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
498
Horoscopul zilei 16.12.2025
16.12.2025
07:04
682
Zelenski refuză recunoașterea Donbasului ca parte a Rusiei și exclude un referendum pentru soluționarea problemei teritoriale
16.12.2025
06:59
608
Rusia dă în judecată Euroclear pentru 230 miliarde de dolari, reacție la înghețarea activelor pentru sprijinirea Ucrainei
16.12.2025
00:53
783
Trump anunță progrese semnificative în negocierile pentru pacea în Ucraina după întâlnirile cu liderii mondiali
16.12.2025
00:19
630
Liderii europeni propun crearea unei Forțe Multinaționale pentru susținerea Ucrainei și încetarea focului în conflictul cu Rusia
15.12.2025
20:29
658
Țara în tranziție: Vremea senină și răcoroasă în Republica Moldova pentru 16 decembrie 2025
15.12.2025
19:02
915
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:51
682
Peste 2.500 de cereri pentru subvenții post investiții depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Chișinău
15.12.2025
17:50
800
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
17:40
681
Profesorii din Moldova își pot certifica gratuit competențele digitale: înscrieri deschise pentru programul DigiProf
15.12.2025
17:26
688
Economia Republicii Moldova crește datorită agriculturii și exporturilor solide
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.88
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














