Primarii, miniștrii, deputații etcetera să ne conducă în detenție
1611
Trustia, elegii politikoase
Bravo șorheienii că îl apără pe junul, jasminicul lor primar, Ilan Șor, de intrigile și procedurile perfide, necivilizate ale procurorilor bețișori. Chiar dacă a furat câteva sute de milioane de euro, el nu a furat de bună voie, ci silit de căpcăunul Filat, care îl amenința cu mitraliera. Și dacă a pus ceva milioane în buzunarul propriu, le-a pus de dragul șorheienilor, ca să transforme ȘOrheiul într-un Dubai mioritic în mijlocul codrilor străbuni. E adevărat, procuratura pretinde că Șor a furat înainte de a deveni primar, dar așa ar proceda orice om prevăzător, care își pregătește sania vara, iar căruța iarna. Să arunce cu pietre cei care nu ar fi furat dacă ar fi avut cheia de la safeul cu bani din BEM și alte bănci.
Acum stau și mă gândesc că decizia consilierilor locali ca Șor să rămână în funcție și să conducă ȘOrheiul din închisoare este genială și trebuie aplicată la scară națională. Toți primarii, miniștrii, deputații etc trebuie puși la dubă imediat ce sunt instalați în funcție, să conducă și să facă legi în detenție, ca să nu poată băga mâna în buzunarul public. Astfel am eradica definitiv corupția. Dar, pe de altă parte, dacă nu va putea fura, Șor riscă să-i dezamăgească pe șorheieni...
Al vostru stilbmeter, osculator, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















