17:20:16 18.04.2024
Stiri

Tinerii din Transnistria au participat la o școală de vară în Sibiu

Social 27.07.2014 08:40 Vizualizări1676 Autor: Daniela Hadei


Tinerii din Transnistria au participat la o școală de vară în Sibiu timpromanesc.ro

Mai mulți tineri din R. Moldova, elevi ai școlilor cu predare în limba română din Transnistria au participat săptămâna aceasta la prima școală de vară organizată la Sibiu, unde au discutat despre democrație, drepturile omului și cetățenie.

Cursurile au fost organizate de Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean (LACT) în parteneriat cu Biroul pentru Reintegrare din Guvernul R. Moldova și Asociația PromoLex din Chișinău. Proiectul a beneficiat de susținerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Potrivit coordonatorului de proiect, dr. Eugen Străuțiu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, obiectul proiectului îl reprezintă tinerii din anul terminal sau absolvenți ai ultimei promoții din liceele cu grafie latină din regiunea transnistreană. „

Nu mai sunt la vârsta copilăriei, ci mai degrabă sunt la momentul primelor opțiuni majore în viață. Au suficiente cunoștințe în domeniul social-politic pentru a face pași decisivi în înțelegerea și experimentarea paradigmelor democrației, drepturilor omului, statului de drept. Școala noastră de vară și-a propus să ajute acești tineri să treacă un prag dinspre cunoștințe generale spre aplicații practice ale democrației”, a declarat dr.Eugen Străuțiu, într-un interviu pentru timpromanesc.ro.

Pentru acest proiect au fost selectați 30 de tineri din cele cinci licee cu grafie latină din Transnistria, conform unor criterii stabilite cu Ministerul Educației de la Chișinău. „Am cerut standarde de calitate în situația școlară, preocupări de aprofundare a domeniului socio-uman, conduită ireproșabilă în școală. De implementarea selecției s-au ocupat directorii celor cinci licee. Am transmis cunoștințe noi despre stadiul și perspectivele conflictului transnistrean, despre istoria recentă a regiunii, despre specificul democrației și învățământului superior în România. Am pus baze teoretice pentru comportamente de tip democratic, cum ar fi implicarea civică și politică, forme de exprimare a interesului de grup, drepturile tinerilor. Am realizat conectarea tinerilor și profesorilor lor la specificul cultural al sudului Transilvaniei, unde românismul se completează în mod fericit cu toleranța interetnică și recunoașterea reciprocă a dreptului la existență și dezvoltare”, a specificat coordonatorul.

Întrebat cu ce cunoștințe noi au plecat copiii acasă, dr. Eugen Străuțiu spune că s-a pus accent pe predare și dezbaterea temelor referitoare la cultură civică, rolul școlii și bisericii în societate, pluripartidism, societate civilă, alegeri libere.

Despre conflictul transnistrean, specialistul a menționat că dacă nu se va produce o interdicție explicită, eventual transpusă în plan legislativ, problemele punctuale pe care autoritățile de la Tiraspol le creează școlilor românești riscă să atingă un prag critic, dincolo de care procesul de învățământ nu poate fi continuat.

„Situația geopolitică regională este extrem de fluidă, iar raporturile de forțe se joacă între cei doi mari actori – Federația Rusă și Ucraina, orientată decisiv spre Occident. Orice victorie parțială sau de stadiu a poziției Kievului este percepută de regimul de la Tiraspol ca un pericol. Dimpotrivă, comunitatea românească conștientă apreciază pozitiv și așteaptă cu speranță impunerea drepturilor Kievului asupra teritoriului său național. Dar aceste raporturi de forțe locale aproape că nu contează. Regimul transnistrean este o creație externă și se va modifica sau va dispărea urmare a reașezării raporturilor de putere regionale. Acest joc încă se joacă”, a specificat dr. Eugen Străuțiu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md