„Prețul” pe care l-a plătit Ilan Șor în schimbul libertății sale. DEZVĂLUIRILE lui Valeriu Streleț
30702
Controversatul primar de Orhei, Ilan Șor, ar fi cedat Aeroportul Internațional Chișinău pentru a-și „cumpăra” astfel libertatea în dosarul privind furtul din sistemul bancar al R. Moldova în care este principalul învinuit, dar cercetat în stare de libertate.
Declarația îi aparține liderului interimar al Partidului Liberal Democrat (PLDM), Valeriu Streleț, și a fost făcută ieri-seară în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV.
„Se vorbește că Șor a cedat Aeroportul în favoarea unor persoane de la Partidul Democrat pentru a-și salva pielea”, a spus Valeriu Streleț.
Liberal-democratul susține că acest lucru i-a fost clar încă atunci când era premier și a solicitat un raport privind investițiile făcute de „Avia Invest” la Aeroport, dar și o analiză privind modalitățile de reziliere a contractului de concesiune a acestui obiectiv strategic.
Potrivit lui Streleț, cei mai reticenți la aceste solicitări au fost colegii democrați de alianță care apoi l-au demis, împreună cu comuniștii și socialiștii, fără să fi reușit să vadă acele rapoarte.
Totuși, potrivit unui raport preliminar care i-a fost prezentat, investitorul Ilan Șor nu și-ar fi onorat obligațiunile stipulate în contract.
Valeriu Streleț a comentat și acuzațiile potrivit cărora insistența sa de a rezilia contractul ar putea să coste statul R. Moldova mult, spunând că, în asemenea cazuri, se achită doar investițiile făcute, iar până în toamna anului trecut acestea erau „sub zece milioane de dolari”.
Liderul interimar al PLDM s-a referit și la furtul din sistemul bancar, pe care astăzi democrații și liberalii încearcă să-l pună pe umerii PLDM, spunând că „nu Vlad Filat a furat miliardul”, acestuia incriminându-i-se faptul că a luat mită, „echivalentul a 50-60 milioane de dolari”.
Streleț a promis că liberal-democrații vor monitoriza acțiunile autorităților privind ancheta furtului din sistemul bancar, iar partea a doua a raportului Kroll ar trebui să scoată la lumină marii beneficiari ai acestuia.
„Vom insista să vedem de unde a luat Șor 260 de milioane de dolari pe care mai întâi să-i fure și apoi să-i dea mită, care e rolul CNA și al altor organe care nu au acționat și nu au prevenit furtul etc. Este evident că cei care au fost marii beneficiari au banilor furați încearcă să acuze PLDM de furtul miliardului”, a spus Valeriu Streleț în cadrul aceleiași emisiuni.
19.03.2026
14:10
473
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
455
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
18.03.2026
19:25
758
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
18.03.2026
13:42
767
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
17.03.2026
13:46
881
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
09:45
1093
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
13:20
895
Guvernul de la Chișinău și ONU își coordonează eforturile pentru reintegrarea Republicii Moldova și reducerea disparităților de pe ambele maluri ale Nistrului
16.03.2026
15:41
1501
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
15.03.2026
13:13
1602
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
13.03.2026
14:29
1786
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
62
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
64
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
271
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
184
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
243
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
340
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
271
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
350
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
384
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
397
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
418
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
440
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
363
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
401
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
456
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
428
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
446
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
451
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
506
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
446
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
501
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
485
Roboții triplează eficiența depozitului Decathlon, dar reaprind disputa despre viitorul locurilor de muncă în logistică
488
Cofetăreasă din Wivenhoe, lăsată fără jumătate din vânzări după ce Meta i-a blocat conturile pentru o poză cu un tort
410
Tinerii din Guernsey, îngrijorați de influența manosferei și a algoritmilor asupra rolurilor de gen
511
Amazon lansează Alexa+, upgrade AI care face boxele Echo mai vorbărețe și mai interactive în Marea Britanie
19.03.2026
07:59
446
Horoscopul zilei 19.03.2026
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














