Președintele Curții de Apel, nevoit să se plimbe cu un automobil mai IEFTIN de două ori decât cel personal
3558
tribuna.md Curtea de Apel Chișinău (CA) a achiziționat, recent, un automobil de marca „Skoda Superb” cu 270 de mii de lei. Vasile Cuculescu, specialist principal la CA, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că de acest automobil de serviciu se folosesc „toți cei de la CA în scop de serviciu”.
Printre cei deserviți de acest automobil se numără și președintele CA Ion Pleșca. Potrivit declarației de avere pentru anul trecut a președintelui CA, Ion Pleșca deține o mașină de model „Volvo XC 90”, achiziționată în anul 2011 cu suma de 592 de mii de lei, fiind unul dintre cele mai scumpe automobile deținute de vreun judecător din R. Moldova și declarate oficial.
Cât despre opțiunea de a procura aceeași marcă de mașină, preferată, întâmplător sau nu, de majoritatea instituțiilor publice din R. Moldova (președinții de raioane, Parlamentul etc.), Vasile Cuculescu afirmă că aceasta a fost „oferta cea mai ieftină”. „Am vrut alt model, a mai existat o ofertă cu 500 de lei mai scumpă, dar Legea achizițiilor ne obligă s-o cumpărăm pe cea mai ieftină”, ne-a mai spus Cuculescu.
05.02.2019
15:00
15.03.2016
13:48
07.11.2014
16:58
30.03.2014
14:21
26.12.2013
18:16
20.10.2013
13:32
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
23.09.2026
01:58
23.09.2026
01:23
23.09.2026
01:17
23.09.2026
01:08
23.09.2026
00:39
23.09.2026
00:22
23.09.2026
00:15
23.09.2026
00:07
23.09.2026
00:05
22.09.2026
23:20
22.09.2026
23:12
22.09.2026
23:11
22.09.2026
23:00
22.09.2026
22:03
22.09.2026
21:36
22.09.2026
21:07
22.09.2026
20:59
22.09.2026
20:30
22.09.2026
20:00
22.09.2026
19:44
22.09.2026
19:43
22.09.2026
19:33
22.09.2026
19:21
22.09.2026
18:34
22.09.2026
18:28
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















