Președinta Maia Sandu: „Politicienii din Autonomia Găgăuză au promovat ani în șir ura față de moldoveni. Trebuie să reconstruim relațiile”


Chișinăul trebuie să „reconstruiască” relațiile cu Autonomia Găgăuză, după ce politicienii locali au promovat „ani în șir ura față de moldoveni”, afirmă președinta Maia Sandu.
„Trebuie să mergem în Autonomia Găgăuză și să lucrăm mult mai serios cu oamenii de acolo. Din păcate, marea majoritate a politicienilor locali din Autonomia Găgăuză au promovat ani în șir ura față de Chișinău, ura față de moldoveni, dacă vreți. Și această ură a dat roade în sensul în care mulți găgăuzi cred că noi, Chișinăul, le vrem răul, că nu putem conviețui în pace, că ei pot să trăiască bine doar dacă Moldova va fi sub controlul rușilor. Și noi aici nu că nu ne-am preocupat, dar nu am fost atât de prezenți acolo pe cât au fost prezenți politicienii locali și care au exploatat acest dialog de ură. Acum, noi trebuie să mergem și să reconstruim o relație”, a declarat Maia Sandu în această seară, la Moldova 1.
Șefa statului a arătat că va dura până oamenii de acolo vor înțelege că moldovenii nu le sunt dușmani și că, dacă au fost sancționați pentru voturi cumpărate, nu este pentru că ei sunt găgăuzi, dar pentru că e ilegal să-ți vinzi votul și nu contează din ce parte a țării faci parte.
„Avem de construit relația aproape că de la zero. Vrem ca ei să înțeleagă că politicienii corupți pe care îi aleg ei acolo, nu toți, că sunt și oameni cinstiți, dar sunt și mulți politicieni corupți, nu au cum să-i facă fericiți. Cu cât mai repede o să curețe clasa politică locală și o să se asigure că au doar oameni integri, cu atât mai mult o să beneficieze și de bani de la centru, și de proiecte naționale și internaționale”, a punctat președinta.
Cât privește regiunea transnistreană, situația e diferită, a adăugat Maia Sandu.
„Acolo trebuie să găsim o soluție prin care să scoatem, să plece armata rusă de pe teritoriul nostru, în mod pașnic. Acolo trebuie să facem așa încât oamenii să înțeleagă că este spre binele lor să se întâmple reintegrarea, să vadă că standardele de viață pe malul drept sunt mai bune și ele sunt mai bune deja și că noi le putem oferi o viață mult mai bună decât ce se întâmplă acolo sub acest regim. Dar e problema cea mai complicată este cum scăpăm de trupele ruse și după asta urmează să se producă reintegrarea pe domeniul bancar, pe domeniul social, deci pe fiecare domeniu în parte”, a explicat președinta.
Republica Moldova are sprijinul partenerilor pentru o reintegrare economică, dar este nevoie să fie pusă presiune pe Rusia să-și retragă trupele, a arătat șefa statului.
„Important este să găsim soluția și să vedem cum o să evolueze discuțiile despre pace în Ucraina și aici s-ar putea ivi o posibilitate. Dar avem nevoie și de sprijinul substanțial al partenerilor noștri pentru costurile economice ale reintegrării, pentru că acestea sunt mari și bugetul Republicii Moldova de unul singur nu are cum să facă față. Deci, e nevoie de un sprijin substanțial și noi am început aceste discuții”, a mai spus președinta Maia Sandu, la Moldova 1.











































































