Premierul Filip îi cere ministrului de Interne să ia măsuri în cazul polițistului care a AMENDAT un șofer pentru abțibiltul lipit pe mașină împotriva majorării prețului la carburanți: „Nimeni nu a anulat libertatea de exprimare în R. Moldova”


Premierul Pavel Filip i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, să ia măsuri și să-i raporteze vizavi de cazul șoferului amendat, la finele săptămânii trecute, pentru că avea lipit pe mașină un abțibild prin care își exprima nemulțumirea față de majorarea prețului la carburanți.
„Nimeni nu a anulat libertatea de exprimare în R. Moldova”, a declarat premierul, adăugând că Guvernul depune eforturi pentru a reforma poliția.
„Cunosc munca titanică ce este depusă. Iată, un polițist trebuie să zădărnicească toate eforturile Cabinetului de Miniștri. Vă rog să luați atitudine”, a zis Filip în debutul ședinței de astăzi a Guvernului.
Menționăm că șoferul de taxi din Chișinău a fost amendat cu 300 de lei de polițiștii de la Inspectoratul de Patrulare când participa la un protest organizat sâmbătă în centrul capitalei pentru că și-a încleiat pe sticla din spate a mașinii un abțibild cu mesajul „Sunt împotriva măririi prețurilor la carburanți”. Motivația oamenilor legii a fost că acest mesaj ar fi „publicitate neautorizată” și ar fi fost necesar un certificat care să-i autorizeze abțibildul.
Tot la începutul ședinței de Guvern, premierul i-a mulțumit Agenției Naționale pentru Reglementări în Energetică pentru că a decis să suspende decizia de majorare a tarifelor care i-a nemulțumit pe șoferi și i-a îndemnat pe responsabilii de acolo să spună dacă e nevoie de intervenția Guvernului pentru a modifica legislația, astfel încât „să dispară aceste discuții din societate”.
„Nu ne băgăm peste instituțiile independente, dar trebuie să lucrăm de așa manieră, ca să nu trezim suspiciuni în societate. Intervenția mea nu a fost de moment. Vreau să aducem o claritate în ceea ce ține de stabilirea prețurilor la carburanti, energie. Trebuie mai multă transparență, să fie publice și aceste metodologii să fie transpartente și chiar cetățenii să le poată face. Să avem o analiză, o expertiză de la minister”, a încheiat premierul.









































































