Stiri

Premierul Dorin Recean și soția sa, Stela, invitații Custodelui Coroanei Române, Margareta, la Palatul Elisabeta

Actualitate 26.03.2024 17:43 Vizualizări1751
Premierul Dorin Recean și soția sa, Stela, invitații Custodelui Coroanei Române, Margareta, la Palatul Elisabeta

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, şi soţia sa, Stela Recean, vor fi primiţi, miercuri, de Custodele Coroanei, Margareta, la Palatul Elisabeta.

Înalţii oaspeţi vor fi întâmpinaţi, la ora 13.30, de Majestatea Sa şi Principele Consort la intrarea în Palatul Elisabeta, apoi vor fi invitaţi la dejun, informează Biroul de Presă al Casei Regale.

La vizită vor lua parte Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, şi alţi reprezentanţi ai misiunii diplomatice.

Menționăm că vizita premierului de la Chișinău la Palatul Elisabeta are loc în ziua în care, acum 106 ani, Sfatul Țării vota Unirea Basarabiei cu Regatul României.

Luni, Custodele Coroanei Române, Margareta, şi Principele Radu l-au primit, la Palatul Elisabeta, pe preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, discuţiile vizând aspecte legate de felul în care Coroana Română contribuie, pe plan intern şi extern, la procesul de aderare a Chişinăului la Uniunea Europeană.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 14.10.2026 14.10.2026 13:46 810 Horoscopul zilei 14.10.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.96 1 RON 3.76 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40 Curs BNM din 15.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri