Premieră în R. Moldova // Deliciu în pliculeţe
6466
Tehnologie: Mierea moldovenească, ambalată în pliculețe, ideale pentru a fi servite la ceai sau cafea
Mierea de mult nu mai este un produs de lux în Republica Moldova, dar puţini sunt cei care o adaugă în ceaiul pe care îl beau în fiecare dimineaţă. De mai bine de un an, pe piaţa autohtonă s-a lansat un agent economic care şi-a pus în gând să schimbe radical situaţia şi să-i convingă pe moldoveni că e timpul să renunţe la zahăr în favoarea acestui produs curativ şi delicios.
Alexandru Verdeș din Stăuceni este primul moldovean care a preluat experienţa apicultorilor europeni şi a decis să ambaleze mierea în pliculeţe de câteva grame – atât cât ar fi necesar pentru o ceaşcă de ceai sau cafea. Chiar dacă şi-a pus scopul să-i cucerească pe clienţii restaurantelor, cafenelelor sau hotelurilor, s-a convins că pliculeţele cu miere sunt binevenite în fiecare casă, dacă gazda vrea să-şi surprindă plăcut oaspeţii atunci când îi serveşte cu un ceai. „Astfel de afaceri sunt dezvoltate în multe state, chiar şi în România au succes, dar la noi nu există un cult al mierii. Am studiat piaţa autohtonă şi am înţeles că pliculeţele cu miere sunt aşteptate şi la noi. Nu mi-a fost greu să mă decid să las un post de lucru în sectorul bugetar, după ce am terminat două facultăţi, şi să-mi deschid o mică afacere, chiar dacă nu sunt apicultor”, povesteşte Alexandru.
Început cu ghinion
A importat utilajul pentru ambalarea mierii din China, fiind nevoit să aştepte mai bine de jumătate de an ca tehnica să ajungă la Chişinău. A luat în arendă o clădire veche, investind zeci de mii de lei pentru reparaţie şi a purces la lucru. Dar cine să manevreze un utilaj necunoscut în R. Moldova? „Echipamentul avea vreo 20 de foi cu instrucţiuni de folosire, dar erau scrise de chinezi într-o engleză stâlcită, încât mi-au mai trebuit alte câteva luni să înţeleg ce şi cum funcţionează. Am mai stricat câteva piese, deoarece nu ştiam cum să exploatez corect utilajul. Am suportat pierderi mari, dar într-un final am izbândit. Sunt creatorul acestor pliculeţe care conțin miere polifloră naturală, fără niciun fel de adaos, testată în laboratoare şi certificată potrivit tuturor rigorilor şi, desigur, care oferă un gust deosebit ceaiului”, explică producătorul.
Miere produsă în rezervaţie naturală
Pentru a reuşi, şi-a găsit şi parteneri de nădejde. Colaborează cu un apicultor din satul Naslavcea, raionul Ocniţa, care îşi creşte familiile de albine în zona rezervaţiei peisagistice ocrotite de stat numită „La 33 de vaduri”. Mierea ecologică este procesată de un alt agent economic care foloseşte cele mai noi tehnologii, iar Alexandru se ocupă de ambalare și distribuţie. „Am ales pacheţelele de opt grame, doza normală pentru a îndulci o ceaşcă cu ceai. Acestea sunt din folie de polietilenă alimentară care permit ca mierea să-şi păstreze toate proprietăţile şi vitaminele cel puţin un an. Costul unui pacheţel, dacă e să-l vând fără intermediari ajunge până la 35 de bani. Ambalăm câte 200 de astfel de pacheţele pentru care clienţii achită 65 de lei. Preţul pentru un kilogram de miere gata ambalată în porţii mici este cam acelaşi ca şi la mierea vândută în piaţă la borcan”, face calcule Alexandru.
Apreciate în sanatorii
Într-un an de activitate, producătorul a izbutit să-şi găsească clienţi atât în capitală, cât şi în întreaga republică, dar nu pe măsura aşteptărilor. În prezent, colaborează cu două sanatorii din Cahul, câteva hoteluri şi restaurante din Chişinău, cu două reţele de marketuri, dar şi cu un distribuitor angro de produse alimentare din municipiul Bălţi. Cu toate acestea, comenzile nu acoperă nici jumătate din capacitatea minifabricii pe care o are la Stăuceni. „Cu utilajul pe care l-am cumpărat, am putea să ambalăm lunar în pliculeţe circa trei tone de miere. Acum abia de avem comenzi pentru o sută de kilograme pe săptămână. Este foarte greu să-i convingi pe proprietarii localurilor de la noi că e frumos şi sănătos să le serveşti clienţilor la ceai miere în loc de zahăr, chiar dacă e un pic mai scump. Merg direct la clienţi, le prezint produsul, dar majoritatea nu este încântată când aude de costuri”, descrie cu tristeţe bărbatul problema cu care se confruntă când îşi promovează afacerea.
Nu se teme de concurenţă
Chiar dacă pe piaţa R. Moldova nu are încă niciun concurent direct, Alexandru ar dori să împartă cu cineva experienţa acumulată în domeniu. „Concurenţa a fost întotdeauna un factor care a dus la dezvoltarea afacerilor. Singura mea dorinţă a fost şi rămâne să promovez modul sănătos de viaţă, să ajut apicultorii din R. Moldova să-şi vândă altfel mierea şi să dezvolt o afacere de succes acasă pentru a nu urma calea rudelor mele care muncesc în străinătate. Sper să reuşim şi moldovenii să ajungă să aibă un cult al mierii”, conchide pe o notă optimistă cel care aduce moldovenilor câte „o porţie de opt grame de sănătate la un ceai sau la o cafea”.
Mierea este în vogă în Europa
Mierea în pliculețe este în vogă în Italia sau Germania, fiind servită la ceai sau la cafea în toate restaurantele. Este o alternativă de îndulcitor 100% natural, apreciat de toți clienții localurilor, cu excepția celor care sunt alergici la produs. În aceste state, mierea este inclusă obligatoriu și în meniurile copiilor din grădinițe și școli. Mierea la plic este doza de energie pe care o puteți lua la serviciu, în vacanță, la o simplă plimbare sau la o oră de sport în sală. Pliculețele cu miere naturală pot înlocui oricând bomboanele de care devin dependenți copiii. Majoritatea țărilor europene și-au pus drept scop să micşoreze consumul de zahăr – aşa-numita „otravă albă pentru organism”, înlocuindu-l cu mierea care ale calități terapeutice și întărește imunitatea.
19.12.2018
16:03
2745
Alimentul care ne încarcă cu energie și elimină TOXINELE din organism
13.10.2018
18:01
4292
Scorțișoara cu miere, un puternic REMEDIU pentru foarte multe boli
24.09.2018
19:30
7473
MĂȘTI cu miere și lămâie pentru o piele radiantă
03.03.2018
07:30
3910
UTIL // Arunci aceste PLICULEŢE? Când vei vedea la ce sunt bune, nu o vei mai face!
18.12.2017
08:01
2954
Cum poți folosi mierea pentru a SCĂPA de riduri
30.07.2017
13:01
4169
Cura cu ghimbir și miere: ce BENEFICII are pentru sănătate
23.07.2017
15:03
34513
Cel mai PUTERNIC tratament naturist: Hrean cu miere
12.03.2017
18:30
2651
UTIL // Cum scapi de pielea uscată cu ajutorul mierii
27.01.2017
19:00
5314
Iată ce se ÎNTÂMPLĂ în corp dacă mănânci usturoi cu miere timp de ȘAPTE zile!
21.12.2016
08:30
3805
Ce se întâmplă în corp dacă MĂNÂNCI miere cu scorţişoară în fiecare zi?
13.10.2016
12:30
2609
REŢETĂ MINUNE // Aceste două INGREDIENTE îţi curăţă rapid colonul
27.09.2016
17:00
6731
Cea mai surprinzătoare combinaţie ce îţi va VINDECA organismul în întregime
09.05.2026
20:50
411
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
471
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
483
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
493
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
512
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
842
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
522
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
609
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
599
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
599
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
747
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
747
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
713
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
825
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
753
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
787
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
787
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
656
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
814
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
868
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
718
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
728
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
674
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
781
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
769
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














