Povești de dragoste // Adevărata familie

sursa: google.ro

De mică învățase că viața e dură, că trebuie să ai încredere doar în tine. Și că omul pentru om nu e frate. Însă Providența i-a arătat că nu este chiar așa.

Olga era unicul copil în familie. Era cam bolnăvicioasă din naștere, slabă de te prevedeai prin ea, dar era un copil cuminte. Nu putea nimeni înțelege cum de le-a trăsnit în cap părinților așa un lucru mișelesc – să abandoneze copila.

Tot satul duduia la auzul noutății: „Alde Arapu au înnebunit, și-au dus fata la orfelinat, vă închipuiți, oameni buni?!”. Însă pe Ilie și Varvara nici vânt rece nu-i ajungea. Și-au vândut casa și au plecat pentru totdeauna din sat. Era pe timpul Uniunii Sovietice, se zvonise mai târziu că au ajuns tocmai în Komsomolsk pe Amur.

Deși avea trei ani când au dus-o la azil, copila nu-și ținea minte părinții. Doar când cineva o mângâia pe cap, parcă-parcă îi învia în inimă amintirea mamei.

Viața din orfelinat e dură pentru toți copiii, însă pentru cei mai sensibili și bolnăvicioși este și mai grea. De când se ținea minte, era permanent bolnavă, nu scăpa de o bronșită că intra într-o pneumonie și tot așa. Pe la vreo opt ani, a auzit o dădacă zicându-i alteia: „Se vede că nu multe zile i-a dat Dumnezeu copchilei estea…”. Își amintește că s-a gândit atunci că ar fi bine să moară.

Însă nu știm noi Lucrarea lui Dumnezeu cu omul. Alt plan era de Sus cu Olga.

Când era în clasa a IV-a, o pereche de oameni au dorit s-o înfieze. Aveau niște priviri calde și voci blânde… Au întrebat-o dacă vrea să meargă să trăiască la ei, iar Olga le-a spus că degrabă va muri și dacă ei se vor deprinde cu ea, atunci vor suferi…

I-a lovit ca un trăsnet felul în care judeca acest copil de zece ani. Bărbatul i-a spus fetiței că el și soția lui sunt medici și că ea nu va muri nici într-un caz.

Multe luni au durat formalitățile. Atâta birocratism! Dar, în sfârșit, în ajun de Crăciun, Olga a venit acasă. Această casă îi va deveni adevărata casă și stăpânii ei îi vor fi părinți adevărați.

De aici încolo, viața Olgăi a apucat-o pe alt drum. Vlad și Irina erau căsătoriți de unsprezece ani și într-adevăr erau medici. Înțelegând că nu vor avea copii, s-au hotărât la acest pas curajos și n-au greșit deloc. Deși era un copil sensibil, Olga avea o inimă mare. Mai era și frumoasă, și foarte ageră la minte. A absolvit liceul cu mențiune, apoi a mers la Universitatea de Medicină ca să devină medic ca și părinții ei, care nu încetau să se bucure de succesele copilului lor.

În ultimul an de facultate, s-a căsătorit cu Andrei. Părinții le-au organizat o nuntă frumoasă cu lăutari și mult tineret.

Fiind deja la rezidențiat, Olga a născut o fetiță căreia a dorit să-i dea numele mamei – Irina. Părinții au insistat ca Olga să-și continue studiile, iar ei aveau grijă de fetiță, chiar de la câteva săptămâni. Cei care vedeau cum Vlad își ducea nepoțica la facultate ca să o alăpteze mămica se înduioșau.