20:41:59 23.04.2024
Stiri

Post-Vilnius // Leancă îi răspunde lui Rogozin: „Nu vom îngheţa la iarnă!”

Politică 01.12.2013 09:41 Vizualizări2784 Autor: Ziarul National
Post-Vilnius // Leancă îi răspunde lui Rogozin: „Nu vom îngheţa la iarnă!”


Premierul Iurie Leancă susţine că s-a simţit mândru la Vilnius când R. Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE şi Acordul de Liber Schimb şi, chiar dacă Ucraina nu a semnat actul privind asocierea cu statele Uniunii Europene, autorităţile de la Chişinău nu se aşteaptă la schimbări majore din partea acestei ţări pe plan extern.

Întrebat în cadrul unei ediţii speciale de la postul public de televiziune „Moldova 1” despre sursele energetice de alternativă, în cazul în care Federaţia Rusă va sista furnizarea de gaze către R. Moldova, deranjată de cursul european al autorităţilor de la Chişinău, prim-ministrul s-a arătat convins că „nu vom îngheţa la iarnă”. „Între R. Moldova şi Rusia este un stat deloc mic, Ucraina, care nu cred că îşi va schimba radical politica externă, în pofida ultimelor evenimente. Noi avem o comunicare bună cu Rusia. Chiar în cadrul ultimei întrevederi cu premierul rus Dmitri Medvedev de la Petersburg, oficialul mi-a spus că e dreptul R. Moldova să-şi aleagă calea şi Federaţia Rusă respectă alegerea moldovenilor”, a spus Iurie Leancă.

Premierul afirmă că gazoductul Iaşi-Ungheni va fi dat în exploatare la sfârşitul lunii martie 2014. „Acum câteva zile, am avut o discuţie la telefon cu omologul român Victor Ponta care pleca într-o inspecţie pe şantierul de pe partea dreaptă a Prutului al gazoductului Iaşi-Ungheni. Şi pe partea stângă a Prutului lucrările decurg în regim normal. Până la sfârşitul lunii martie 2014, gazoductul va fi gata”, a declarat Leancă la „Moldova 1”.

În altă ordine de idei, Iurie Leancă a ţinut să le dea o veste importantă vinificatorilor moldoveni - exportul de vinuri spre Uniunea Europeană va fi posibil începând cu 1 ianuarie 2014 sau cu aproape un an înaintea semnării Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. Premierul este convins că asocierea cu UE va aduce numai beneficii cetăţenilor moldoveni.

Amintim că Federaţia Rusă a sistat importul de vinuri din R. Moldova pe 10 septembrie curent, invocând motive de calitate, iar ulterior vicepremierul rus Dmitri Rogozin ne sugera la Chişinău că am putea să îngheţăm la iarnă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md