Poligon NOU: Cum vor susține, de-acum încolo, șoferii începători examenul la proba practică în Chișinău


Cel de-al doilea poligon de examinare a șoferilor începători la proba practică pentru categoria B, construit conform standardelor europene, a fost dat în exploatare în cadrul Secţiei calificare a conducătorilor auto din municipiul Chișinău.
„Poligonul se află în nemijlocita apropiere a Secției calificare a conducătorilor auto, ceea ce ne permite să desfășurăm examenele în condiții moderne”, susține șeful Direcției calificare a conducătorilor auto, Igor Apolschii.
În incinta secției a fost amenajată și o sală de așteptare, iar în curte - un pavilion prevăzut pentru condiții meteo nefavorabile.
Șeful Departamentului înmatriculare a mijloacelor de transport şi calificare a conducătorilor auto, Gheorghe Crețu, promite construcția unor astfel de poligoane moderne și în alte orașe din R. Moldova, pentru a asigura un proces transparent şi obiectiv de examinare la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere. Mai mult decât atât, pentru anul viitor, instituția planifică să achiziționeze vehicule noi pentru mai multe categorii.
Până în prezent, în R. Moldova au fost amenajate cinci poligoane conform standardelor europene - două în Chișinău, câte unul în municipiile Bălți și Cahul și altul în orașul Criuleni.













































































