07:06:08 19.04.2024
Stiri

(DOC) Planul SECRET al rușilor pentru a STOPA parcursul european al R. Moldova

Politică 15.09.2014 12:09 Vizualizări5782 Autor: Ziarul National
(DOC) Planul SECRET al rușilor pentru a STOPA parcursul european al R. Moldova


Strategii ruși sunt îngrijorați de faptul că R. Moldova a făcut pași importanți în ceea ce privește apropierea de Uniunea Europeană, că primește granturi importante, că implementează proiecte de infrastructură, că cetățenii pot circula fără vize în țările UE, dar și de faptul că țara noastră a semnat Acordul de Asociere cu UE. Despre aceasta se vorbește într-un document întocmit de strategii ruși, care a intrat în posesia ziarului moscovit Komsomolskaia Pravda, ediția de Moldova.

Potrivit documentului, care reprezintă o foaie de parcurs pentru forțele prorusești, ultimele luni (iunie-iulie) au fost „nefavorabile” pentru politicienii care promovează ideea apropierii R. Moldova de Rusia.

„Dacă la finele anului 2013, puteam prognoza cu curaj că forțele prorusești vor câștiga fără probleme alegerile din noiembrie 2014, atunci acum lucrurile s-au schimbat radical. Sunt trei factori importanți în acest sens. Procesul de apropiere de UE, care a început în anul 2010, a început să dea roade pentru Moldova. Au venit granturi, proiecte investiționale, cetățenii pot circula fără vize și a fost semnat Acordul de Asociere cu UE. De asemenea, evenimentele din Ucraina provoacă oamenilor o atitudine ostilă față de Rusia. Asta în pofida faptului că posturile de televiziune rusești depun eforturi ca să prezinte situația altfel. Nu în ultimul rând, sancțiunile impuse R. Moldova de către Rusia împing producătorii mari să-și caute alte piețe de desfacere”, se mai arată în document.

Pentru a înclina balanța în favoarea forțelor prorusești, strategii ruși propun câteva măsuri urgente pentru a stopa parcursul european al R. Moldova, iar ținta acestor măsuri sunt Partidul Liberal Democrat din Moldova și liderul Vlad Filat, arată același document. „Trebuie să înțelegem că partidul lui Filat păstrează șanse reale de a repeta succesul din 2010, atunci când a obținut 32 de mandate de deputat. Acest lucru se datorează disciplinei de partid, pentru că are premier, ministerele-cheie, circa jumătate dintre președinții de raioane și 350 de primari. Dacă acest partid nu va acumula la legerile din noiembrie 30% din sufragii, atunci partidele prorusești vor avea posibilitatea să facă o coaliție”, se arată în documentul secret.

Astfel, strategii propun să fie stimulată aprinderea unui conflict între Partidul Democrat, pe de o parte, și PLDM, pe de altă parte: „În acest sens, e necesar ca liderii celor două partide să se certe. Deja liberalul Mihai Ghimpu și PaRus-ul lui Renato Usatîi își fac treaba. E necesar ca Filat să creadă că tot ce i se întâmplă este provocat de PD, chiar dacă ideea că nu poate candida la funcția de premier vine de la Ghimpu și oamenii săi de la Curtea Constituțională. Totodată, trebuie de intensificat zvonurile că Filat nu are dreptul să fie în listele electorale și că mandatul său nu va fi validat. Trebuie de stimulat discreditarea lui Filat, mai ales că acesta a demonstrat de nenumărate ori că poate ieși și din cele mai dificile situații”.

Sfaturile strategilor ruși în alegeri:

Pentru a reanima șansele forțelor politice prorusești propunem următoarele măsuri.

    - De folosit la maximum greutățile agricultorilor moldoveni, care nu-și pot vinde marfa. Trebuie de insistat că situația se va schimba odată cu schimbarea guvernării și a vectorului de dezvoltare.

    - De a nu admite apropierea PCRM de Partidul Democrat și de a normaliza relațiile în interiorul Partidului Comuniștilor.

    - Dacă această criză din sânul PCRM se va prelungi, atunci trebuie de identificat un partid de stânga (Dodon, Șelin, Usatîi), pe care îl vom sprijini, pentru ca să nu pierdem voturi.

    - De pus la punct un plan de discreditare și marginalizare a lui Vlad Filat. Pentru asta e nevoie să distribuim în toate mijloacele de informare în masă, controlate de noi, acuzații privind faptul că e corupt. Nu e necesar de a prezenta dovezi în acest sens, pentru că până la alegeri a rămas foarte puțin timp. Pentru a se justifica, ca de obicei, va pierde mult timp și nu va fi convingător. Este important de a folosi relațiile lui Veaceslav Platon, care până acum ne ajută când avem nevoie. El are în partidele parlamentare câțiva oameni, inclusiv un deputat de la Filat. Este nevoie ca de fiecare dată, etapizat, să facă declarații denigratoare la adresa lui Filat, fără a aduce dovezi. Vor asigura circulația acestei informații și Ghimpu, dar poate și Plahotniuc va prelua aceste teme.

    - De a crea un climat de neîncredere între Filat și Plahotniuc. Mitingul din 3 noiembrie 2013 a demonstrat că, dacă PLDM și PD vor fi unite, atunci reprezintă o forță care poate obține victoria în alegeri. Așa că trebuie de folosit toate aceste instrumente pentru ca Filat să creadă că PD poate forma o coaliție post-electorală cu PCRM, iar Plahotniuc trebuie să fie mereu precaut că Filat i-ar putea îndepărta partidul de la guvernare. Situația descrisă se referă la ziua de astăzi, dar situația se schimbă de la o zi la alta și depinde de mulți factori interni și externi. Oricum, propunerile făcute de noi trebuie de implementat, deoarece ele sunt utile și efective pentru a ne atinge scopurile noastre strategice.

Deocamdată, partidele vizate în acest document nu au venit cu o reacție.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md