PLANUL prin care companiile vor împiedica utilizatorii să mai DESCARCE fișiere de pe TORRENTE
uTorrent, în prezent cel mai popular client BitTorrent folosit pentru milioane de download-uri în fiecare lună, a intrat în atenţia mai multor companii de securitate pentru bagajul său de componente adware propuse spre instalare utilizatorilor neavizaţi, fiind etichetat ca aplicaţie ˝dăunătoare˝ şi blocat de programele antivirus. În paralel, Google a trecut la blocarea mai multor pagini de pe website-ul uTorrent, avertizând utilizatorii Chrome despre riscul de a fi păcăliţi în a instala programe nedorite, informează go4it.ro.
Principala sursă de venit pentru BitTorrent Inc, compania aflată în spatele protocolului de comunicaţie BitTorrent, uTorrent generează majoritatea profitului prin afişarea de reclame şi instalarea de componente software adiţionale pe PC-urile utilizatorilor. Problema este dată tocmai de aceste componente opţionale care trec neobservate cu uşurinţă în timpul procesului de instalare, fiind descrise utilizatorilor mai puţin informaţi drept aplicaţii folositoare şi chiar benefice pentru siguranţa PC-ului. În schimb, aceştia se aleg cu reclame suplimentare inserate în web browser şi risc crescut de infectare cu alte forme de malware.
Intrat pe lista neagră a 6 produse antivirus, clientul uTorrent este etichetat cu descriereaTrojan.Win32.Generic!BT şi bundle software din categoria OpenCandy cu risc crescut de securitate, fiind blocat încă de la instalare.
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România