20:03:00 19.04.2025
Stiri

PL a prins CURAJ: „PD și-a subordonat organele de drept” pentru a-i înlătura pe cei care critică acest partid; PD s-ar afla la guvernare cu PSRM, iar Chirtoacă și Chirinciuc - „deținuți politici”

Politică 02.06.2017 11:18 Vizualizări4621
PL a prins CURAJ: „PD și-a subordonat organele de drept” pentru a-i înlătura pe cei care critică acest partid; PD s-ar afla la guvernare cu PSRM, iar Chirtoacă și Chirinciuc - „deținuți politici” Facebook
Deputatul liberal Roman Boțan

Atmosfera de lucru în coaliția de la guvernare, formată din Partidul Democrat și Partidul Liberal, „s-a schimbat” după alegerile prezidențiale din toamna trecută, câștigate de Igor Dodon, iar PD și PSRM s-ar afla astăzi împreună la guvernare.

Declarațiile au fost făcute astăzi în Parlament de către deputatul liberal Roman Boțan, care a anunțat motivele pentru care PL a decis să părăsească coaliția majoritară pe 26 mai curent.

Potrivit lui Boțan, PL a decis să facă alianță în 2016 cu democrații pentru a evita alegerile anticipate și anularea Acordului de asociere cu UE, în cazul unui câștig al socialiștilor proruși. Totuși, de la alegerile prezidențiale încoace, PD și-a asigurat voturile necesare în Parlament fără a fi nevoie de cele ale liberalilor, care refuzau să voteze proiectele care serveau anumitor interese.

Drept urmare, democrații și socialiștii și-ar fi „asmuțit armatele” de comentatori „care au pregătit opinia publică pentru arestările televizate” ale persoanelor din conducerea PL.

Liberalii susțin că reținerile ministrului Transporturilor, Iurie Chiriciuc, și a primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, ultima în baza unor „declarații calomnioase” ale funcționarilor din primărie care erau responsabili de proiectul parcărilor cu plată, ar fi „politice”, iar cei doi - „deținuți politici”.

„R. Moldova se îndreaptă pe o cale greșită (...). PD și-a subordonat toate organele de drept, folosind aceste instituții ale statului și cetățenilor pentru atingerea obiectivelor sale politice, axate în special pe anihilarea tuturor forțelor politice, care articulează poziții contrare PD”, a mai spus Roman Boțan.

Democrații din Parlament nu au comentat aceste acuzații, dar socialistul Vlad Bătrâncea a acuzat liberalii că au fost la guvernare împreună cu democrații „în ultimii șapte ani” și au condus „cele mai corupte instituții”. „Știm bine că Procuratura Generală a marinat din 2015 mai multe dosare de la Primăria Chișinău”, a spus Bătrâncea, exprimându-și speranța că Dorin Chirtoacă „va fi izolat” cât mai rapid, fiindcă acum s-ar plimba nestingherit prin capitală.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte