Cui prodest boicotul lui Voronin?
2900
Prezentul continuu
Refuzul lui Vladimir Voronin de a participa la scrutinul din toamnă i-a lăsat pe mulţi cu gura căscată. Înainte de toate chiar pe membrii partidului său.
Surprize, surprize
La prima vedere, surprinzătorul boicot comunist al alegerilor prezidenţiale pare ilogic. Chiar contraproductiv, ca să nu zic periculos. Asta pentru că eschivarea unei formaţiuni politice de la o competiţie electorală este aidoma neprezentări nemotivate a unei echipe de fotbal la meciurile din Liga Campionilor.
Retrogradarea şi pierderea formei sportive sunt inevitabile. Unde mai pui că aparent poziţia PCRM dă peste cap tot ce ştiam noi despre acest partid. De vreo doi ani, deşi se află în opoziţie şi din când în când critică puterea, Partidul Comuniştilor pare un satelit camuflat al acesteia. Voronin îl atacă mereu pe Igor Dodon şi îl detestă pe Renato Usatîi. El nu dă doi bani pe toate proiectele stângii şi evită acţiunile care ar conduce la destrămarea actualei majorităţi parlamentare. În aceste condiţii, ce mai calea-valea, toată lumea se aştepta ca PCRM să intre în cursă pentru a-l înghesui pe candidatul socialiştilor pe stânga aşa cum fac unii candidaţi mai mult sau mai puţin loiali guvernării pe dreapta. N-a fost însă să fie.
Disciplinarea boicotului
Voronin s-a dat la o parte, fapt care, după cum am spus, i-a nedumerit atât pe suporterii fostului preşedinte, cât şi pe unii observatorii politici. Totuşi, abandonul său nu-i lipsit de sens. Acesta poate avea un impact mai mare asupra rezultatelor scrutinului decât participarea la scrutin. Vorba e că PCRM a rămas cu un electorat preponderent nostalgic şi rural care votează comuniştii mai curând din inerţie decât în urma unei alegeri conştiente. Potrivit ultimilor sondaje, acesta constituie circa 10 la sută din totalul alegătorilor. Astfel, este limpede că Voronin sau candidatul său va fi eliminat din competiţie după primul tur de scrutin. În această situaţie, fiind extrem de disciplinat, electoratul comunist se va prezenta in corpore la urne în cel de-al doilea scrutin, votând candidatul stângii. Adică, probabil, pe Dodon, ceea ce îi repugnă liderului PCRM. Aşa fiind, mult mai profitabil este boicotul. Dacă Voronin refuză să participe la alegeri, majoritatea votanţilor săi va alege calea absenteismului. În aceste împrejurări, candidatul favorit al stângii va avea mult de suferit. Cel puţin în cel de-al doilea tur de scrutin va fi privat de suportul alegătorilor comunişti.
Cine va profita?
De unde şi impresia că refuzul PCRM de a intra în cursa pentru alegerile prezidenţiale este îndreptat împotriva lui Igor Dodon, diminuând şansele de reuşită ale acestuia în faza decisivă a scrutinului din toamnă. Rămâne de văzut dacă va putea Voronin să-i ţină acasă în ziua votului pe aderenţii săi. Oricum, jocurile fostului preşedinte nu-i aduc dividende politice nemijlocit lui. Cui prodest deci neparticiparea sa la alegeri? Boicotului dă apă la moară candidatului puterii. Voronin nu se dezminte. În cazul în care circa o treime din alegătorii activi ai stângii nu vor participa la vot, Marian Lupu va avea mai mulţi sorţi de izbândă în confruntarea cu Igor Dodon.
03.02.2020
14:03
4951
Maia Sandu este FAVORITĂ la funcția de președinte al R. Moldova, dar poate PIERDE în fața lui Dodon: „Pentru a înclina decisiv balanța în favoarea sa, are stringentă nevoie de susținerea a două forțe. Asta, însă, nu-i suficient”
10.12.2018
12:19
2025
OPINIE // „Nu afacerile NECURATE ale lui Năstase au stârnit furia lui Ghimpu, ci faptul că liderul PPDA i-a închis ușa în nas”
21.11.2018
11:00
2138
OPINIE // Arma care poate UCIDE și opoziția, dar și puterea
10.09.2017
15:30
8626
SURPRIZE neplăcute pentru Dodon? „Dacă IMPEACHMENT-UL nu este o soluție, există suficiente motive pentru ANULAREA REZULTATELOR alegerilor prezidențiale din 2016”
12.07.2017
15:40
3579
Bogatu crede că e penibil să PROTESTEZI împotriva unui sistem electoral
18.06.2017
16:08
15794
OPINIE // Partea ASCUNSĂ a vizitei lui Krasnoselski în Marea Britanie. „O BOMBĂ politică în faza de testare”. S-ar pregăti SEPARAREA Transnistriei
29.03.2017
12:30
4911
Declarație: „Dodon PROFITĂ de lipsa de reacție a instituțiilor. Urmărește declanșarea unui RĂZBOI politic”
26.02.2017
13:26
6319
OPINIE // „Dodon devine un INTRUS care, dacă nu se oprește, va vedea cartonașul roșu. Kremlinul îi pregătește lui Dodon rolul lui Ianukovici”
09.01.2017
08:00
7586
Anatol Șalaru ar putea să se „PRICOPSEASCĂ în curând cu un grup parlamentar, format, de altfel, nu doar din membri ai PL”
23.12.2016
15:00
44581
REACȚIE după DISCURSUL președintelui Dodon: „E un tontălau mai mare chiar decât îl consideram până acum”
19.01.2026
08:37
274
Comandantul armatei ucrainene: Rusia își dublează efortul de război și vrea să ajungă la 1.000 de drone pe zi
19.01.2026
08:23
247
Horoscopul zilei 19.01.2026
19.01.2026
05:32
463
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
509
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
706
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
1008
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
1019
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
621
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
1156
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
687
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
804
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
622
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
817
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
759
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
703
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
819
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
738
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
1079
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
981
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
941
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
1186
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
987
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
1159
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1347
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1285
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
Comandantul armatei ucrainene: Rusia își dublează efortul de război și vrea să ajungă la 1.000 de drone pe zi
Horoscopul zilei 19.01.2026
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














